Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Liviu Bogdan Ciucă
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență
Discurs
## **Domnul Liviu Bogdan Ciucă:**
Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Legea este absolut necesară.
Așa cum se spunea și aici, în zona cadastrului și a publicității imobiliare, dar în special a cadastrului, există probleme mari, multe, greu de rezolvat încă de la aplicarea Legii nr. 18.
Acele comisii de care știți și dumneavoastră, unele au făcut treabă bună, unele au făcut treabă mai puțin bună. Acum constatăm că există mai mulți proprietari pe aceeași suprafață de teren sau că suprafața de teren din titlu nu corespunde cu suprafața de teren fizic identificată.
Așa că eu cred că legea aceasta aduce un plus important în rezolvarea problemelor pe care dumneavoastră le-ați ridicat. Faptul că noi, la Comisia juridică, de disciplină și imunități, am discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale, în perioada aceasta, pe acest proiect de lege, iată, este o confirmare în plus că procedurile sunt eficiente, iar faptul că actualul Guvern pune un accent important pe această temă, a cadastrului și publicității imobiliare, este dat și de faptul că, după cum știți, această agenție a trecut în subordinea directă a prim-ministrului.
Eu
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.