Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 iulie 2005
procedural
Liviu Doru Bindea
Aprobarea programului de lucru pentru perioada 19—29 iulie
Discurs
## **Domnul Liviu Doru Bindea:**
Am zis de dumneavoastr„, ca rezultat al ∫edin˛ei Biroului permanent.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Œn primul r‚nd, trebuie s„ subliniez faptul c„ P.R.M. salut„ Ón mod deosebit apetitul legislativ al Guvernului, apetit legislativ care se observ„ doar Ón vacan˛a parlamentar„ ∫i doar Ón momentul Ón care Rom‚nia este Ón una dintre cele mai dificile situa˛ii.
C‚t era de necesar„ aceast„ sesiune este limpede. Œn sesiunea ordinar„, domnule pre∫edinte, s-au b„tut ni∫te recorduri inimaginabile pentru un parlament. Au fost zile Ón care am avut pe ordinea de zi 3, 4, 5 proiecte de lege. Am avut ∫i zile de joi Ón care nu s-au mai ˛inut ∫edin˛e ale Senatului, pentru c„ nu a existat nici o lege pe ordinea de zi. Iar acum, Ón vacan˛a parlamentar„, se convoac„ o sesiune pentru c„ suntem Ón situa˛ia Ón care avem deja zeci de ordonan˛e de urgen˛„ ∫i de proiecte.
C‚t este de justificat„ aceast„ convocare prin aceste legi?
Sigur, proiectul de Lege privind asigurarea respect„rii drepturilor de proprietate intelectual„ Ón cadrul opera˛iunilor de v„muire cred c„ este una dintre legile care justificau sesiune extraordinar„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.