Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
Marian Florian Săniuță
Discurs
## **Domnul Marian Florian Săniuță:**
Vă mulțumesc. Stimați colegi,
Am să vă rog să-mi permiteți doar un punct de vedere tehnic pe care să vi-l expun astăzi.
Am avut aici o prezentare extrem de interesantă a domnului ministru, dar unilaterală, strict de perspectiva Ministerului Apărării – nici nu putea să facă altfel –, am avut o prezentare a colegilor mei inițiatori, eu îi felicit pentru inițiativă, dovadă că am votat-o, însă această inițiativă nu rezolvă toate problemele pe care le ridică această lege pentru rezerviștii militari.
Și aici vreau să mă refer la un singur aspect, stimați colegi, nu rezolvă problema pe care am ridicat-o în comisie, că această reparare vine și îi atinge și pe cei care, purtând haina militară, erau paznici în închisori, și pe cei care, fiind rezerviști militari, au păzit satele de deportați din Bărăgan și care, în acest moment, în această inițiativă, vor avea, cu toții, aceleași drepturi.
Sigur că aș putea aminti și de alte categorii.
Mă opresc aici, spunând: este o decizie în alb și negru. În alb, pentru că, într-adevăr, trebuie să reparăm niște inechități. Pe de altă parte, din păcate, cu această ocazie mai scapă, totuși, anumite categorii, care, din anumite perspective... și stau și mă gândesc ce-or gândi în acest moment cei care au fost deportați în Bărăgan când află că paznicii lor intră în această categorie de favorizați.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.