Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Marian Neacșu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## **Domnul Marian Neacșu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru,
Domnule ministru de externe,
Doamnelor și domnilor colegi,
De când sunt în politică am învățat multe lucruri. Multe lucruri bune, cred eu. Am învățat că, în momentul în care un curs al unor evenimente pare să ducă într-o anumită direcție, e bine să te poziționezi în fața lui. Dar ar fi foarte bine dacă poți să faci lucrul acela neemotiv și rațional.
Este bine ca în momentul în care vii și acuzi o stare de lucruri, o situație sau mai multe situații care ar fi neconforme cu ceea ce credem la un moment dat sau altul să propunem și soluții sau să le avem deja pregătite.
Ar fi bine, dată fiind tema de astăzi, să recunoaștem cu toții, și mai ales cei care înfierați acum, unii dintre dumneavoastră cu mânie proletară, ceea ce s-a întâmplat între cele două tururi de alegeri sau la cele două tururi de alegeri prezidențiale, că românii de pretutindeni – și are dreptate colegul Tomac, nu românii din diaspora – există și între cele două procese elective. Românii din diaspora sunt acolo și sunt conaționalii noștri nu numai în momentul votului sau numai în momentul în care unii sau alții avem nevoie de voturile lor. Și trebuie să raționăm în primul rând asupra acestei probleme.
O a doua temă – și o atingea și colegul Márton aici: dacă venim la acest microfon, e bine să cântărim spusele noastre și să le obiectivăm în lucruri care sunt dovedibile, în principii, în acte normative aprobate, în lucruri clare și mai puțin în emoții. Emoțiile ar trebui să aibă mai puțin... sau mai puțină relevanță sub această cupolă și mai mult lucrurile raționale și serioase care să conducă la legi bune.
S-a tot vorbit aici despre vinovăție. Da, e adevărat, în câteva dintre secțiile de vot din străinătate s-au produs anumite evenimente care au grevat posibilitatea unora dintre colegii noștri de a vota..., dintre cetățenii noștri de a vota... în câteva.
Dar între lucrurile care nu s-au spus deloc aici este că atributul principal în organizarea votului în România sau în diaspora îl are Autoritatea Electorală Permanentă.
Și o să-mi permit și o să vă rog să-mi permiteți să citesc câteva articole din legea care reglementează activitatea acesteia.
Respectiv, la art. 62 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, republicată, se prevăd următoarele lucruri: „În scopul asigurării condițiilor logistice necesare aplicării întocmai a dispozițiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot, precum și a condițiilor corespunzătoare pentru buna desfășurare a operațiunilor electorale, funcționează Autoritatea Electorală Permanentă.”
Potrivit art. 63 alin. (1) din același act normativ: „Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție administrativă autonomă cu personalitate juridică și cu competență generală, care asigură aplicarea unitară, în intervalul dintre două perioade electorale, a dispozițiilor legale privind organizarea și desfășurarea alegerilor sau a altor consultări cu caracter național sau local. Autoritatea Electorală Permanentă urmărește și sprijină dotarea secțiilor de votare cu logistica necesară, precum și realizarea operațiunilor specifice în intervalul dintre două perioade electorale.”