Mario Ovidiu Oprea

## **Domnul Mario Ovidiu Oprea:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte și distinși colegi,

Mi-am intitulat declarația politică un pic mai aparte decât modul la care recurgem de obicei. Declarația politică este intitulată „Țară, țară, vrem ostași!”.

„Țară, țară, vrem ostași!” era – și cred că mai este încă – un joc foarte popular al copiilor. Copiii se jucau astfel: se formau două echipe, care, la rândul lor, formau două lanțuri umane, depărtate unul de altul la o distanță considerabilă, necesară unui sprint în forță către echipa adversă. Cele două lanțuri realizate prin unirea brațelor, ca la horă, se aflau unul în fața celuilalt. După formarea lor, una dintre echipe rostea: „Țară, țară, vrem ostași!”. Cealaltă răspundea printr-o

întrebare: „Pe cine?”. În acel moment, se cădea de acord asupra unui jucător din echipa adversă, care sprinta puternic pentru formarea unei forțe cu ajutorul căreia să spargă lanțul dușmanului. În cazul în care nenorocirea se producea și nu se spărgea lanțul, cel ales rămânea prins ca într-o pânză de păianjen, devenind prizonier. Astfel, el însuși ajuta la mărirea armatei inamice. În acest caz, echipa care cerea soldați era tocmai cea care câștigase un jucător nou.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Mi-am amintit acest joc din copilărie pentru că el seamănă foarte bine cu jocul pe care constat că îl practică frenetic cei din PD-L, adică acela de racolare a parlamentarilor sau a primarilor de la alte partide.

Tocmai de aceea, tema pe care doresc să v-o propun prin declarația mea politică este cât se poate de serioasă. Este vorba despre o lacună a legii fundamentale care permite trecerea parlamentarilor de la o formațiune politică la alta.

Parlamentarii sunt cei care beneficiază de un mandat din partea alegătorilor, însă art. 40 din Constituție, potrivit căruia „cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere”, a permis, de mulți ani, practicarea migrației politice ca sport favorit al unui număr însemnat de politicieni. Așa se face că unii dintre aceștia au ajuns să treacă prin două, trei sau chiar patru formațiuni politice.

Până la un punct, această practică poate reprezenta o modalitate de revigorare a unor partide. Nu este însă deloc firesc ca această migrațiune să aibă loc în zona eligibilității. De ce? Răspunsul la întrebare este cât se poate de clar. De acum, parlamentarii sunt aleși uninominal, pe baza unui mandat primit din partea alegătorilor pentru a le reprezenta interesele. Parlamentarii care, la un moment dat, migrează la un alt partid, pentru diverse avantaje, trebuie să-și piardă mandatul primit.

În definitiv, dacă nu este un act ilegal, atunci sigur este imoral. Să zicem că poate pleca, cu condiția renunțării la calitatea de parlamentar, adică pe post de simplu membru de partid.