Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Marius Bodea
Discurs
## **Domnul Marius Bodea:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule ministru,
Bine ați revenit pe scăunelul miniștrilor chemați aici pentru a da explicații pentru ce nu au făcut sau pentru ce au făcut rău!
Vreau să vă transmit un mesaj din partea cetățenilor din zona Moldovei.
Să știți că noi nu ne mai simțim reprezentați absolut deloc de guvernarea din care faceți dumneavoastră parte, pentru că am ajuns la exasperare în așteptarea unor soluții concrete, a începerii în concret a celui mai important obiectiv al nostru, autostrada Ungheni–Iași–Târgu Mureș.
Și precizez că sunteți într-o gravă eroare când spuneți că dumneavoastră ați început acest proiect. Nu, acest proiect este început chiar de liberali, în 2007, când a fost realizat studiul de prefezabilitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.