Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2018
other · adoptat
Marius Constantin Budăi
Discurs
## **Domnul Marius Constantin Budăi:**
Mulțumesc frumos. Domnule președinte, Stimată doamnă prim-ministru, Stimați membri ai Guvernului, Dragi colegi,
Cred că discursul doamnei prim-ministru a sintetizat foarte bine parcursul anului 2017 și modul în care o guvernare bazată pe un program economic concret poate genera creștere economică, venituri mai mari în buzunarele cetățenilor și beneficii pentru mediul de afaceri.
Eu însă aș vrea să punctez doar câteva declarații apocaliptice pe care dumneavoastră, stimați colegi de la PNL, le-ați susținut anul trecut și care au fost infirmate de realitățile economice.
La începutul anului 2017, când Comisia Națională de Prognoză estima o creștere economică de 5,2%, un reprezentant de seamă al Partidului Național Liberal, în speță, domnul senator Florin Cîțu, spunea: „Comisia Națională de Prognoză a fost forțată să preia datele umflate din programul PSD de guvernare, pentru a-l credibiliza”.
Ba, mai mult, domnul senator Cîțu cerea atunci, nici mai mult, nici mai puțin, să depună sau să se depună de cineva, nu știm cine, o plângere penală împotriva Comisiei Naționale de Prognoză, pentru că ar fi umflat estimările.
Eu întreb acum, când avem datele oficiale pe 2017, cu o creștere economică de 7%: împotriva cui ar trebui să adreseze domnul senator această plângere penală? Poate împotriva FMI, care ne spunea că vom avea o creștere de 3,8%? Nu știu, veți decide dumneavoastră.
Văd însă că domnul senator Cîțu recidivează, dar, din fericire, nu cred că îl mai ia cineva în serios. Cine se mai poate încrede acum în declarațiile Domniei Sale, când anunță sumbru că inflația va ajunge în 2018 la 12%, pe motiv că Guvernul a mărit salariile, iar românii cheltuiesc prea mult?
Și dacă tot a venit vorba de creșterile salariale, îi rog pe stimații colegi de la PNL să nu se mai încurce și să se contrazică în declarații. Ba ne spuneți că salariile nu au crescut, ba că nu au crescut suficient, ba că au scăzut. Ba ne spuneți că suntem populiști și că am mărit prea mult salariile, iar astfel se generează inflație.
Deci vă rog să vă hotărâți. Au crescut sau nu salariile? Eu zic că au crescut, în limitele în care ne-a permis economia.
Și vă mai dau un sfat. Nu mai vorbiți de scăderi de salarii, că iarăși își amintesc românii ce le-ați făcut în 2010!
Văd aici, în sală, foarte mulți colegi care au votat și au susținut atunci, în plenul Camerei Deputaților, tăierea salariilor cu 25%.
Aș vrea să reamintesc, și dacă tot vorbim și vorbea doamna deputat Raluca Turcan de Săptămâna Mare și de minciuni, și declarația dumneaei, dată exact anul trecut, pe 1 septembrie, când anunța apocaliptic: „...pensiile care sunt acum promise multor oameni și care, din nefericire, nu pot fi susținute dincolo de luna noiembrie 2017”.
Stimați colegi de la PNL,