Marius Cristinel Dugulescu

## **Domnul Marius Cristinel Dugulescu:**

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților,

Stimate doamne și stimați domni parlamentari, Dragi revoluționari și reprezentanți ai acestora,

Ca deputat de Timișoara, este o onoare să mă aflu azi în fața dumneavoastră și să am privilegiul de a lua cuvântul într-un cadru atât de special.

Într-adevăr, ne aflăm într-un moment solemn în care nu doar revoluția este celebrată, ci și democrația, drepturile omului și, nu în ultimul rând, eroii căzuți și necăzuți ai revoluției din toată țara.

Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva gânduri despre revoluția de la Timișoara, fără a mai reaminti cursul evenimentelor petrecute pe 15–22 decembrie 1989, gânduri care mă copleșesc de emoție. Aceste sentimente plenare, pe care aș dori să le împărtășesc cu dumneavoastră, izvorăsc din experiența personală pe care am trăit-o copil fiind și făcând parte din cei peste 100.000 de timișoreni adunați în Piața Operei din Timișoara.

În acele zile dificile, când stabilitatea națională, politică și morală a fost zdruncinată cumplit, am fost martorul unor evenimente care au schimbat pentru totdeauna soarta României.

Față de restul manifestațiilor care au condus la schimbarea regimurilor dictatoriale din estul Europei, revoluția de la Timișoara a avut un caracter special tocmai datorită faptului că germenii de conflict nu au fost de tip ideologic, ci compasional-solidar. Revoluția de la Timișoara, prima manifestare de protest care a dat tonul singurei revoluții sângeroase din estul Europei, în mod paradoxal nu s-a născut din abisala ură, ci din scârba față de opresiunea și înjosirea umană din partea unui regim demonic.

Într-un cadru apăsător, istoria României moderne avea să prindă contur odată cu redescoperirea idealurilor moralcreștine de către națiunea română, iar întreaga comunitate creștină din România a jucat un rol determinant în această tranziție etică de identitate.

An de an, după decembrie 1989, toți românii ne pregătim să întâmpinăm sărbătoarea creștinească a nașterii Domnului Iisus Hristos, dar, de fiecare dată, mai înainte de a purta haine de sărbătoare, trebuie să purtăm haine de doliu, comemorând eroii și victoria Revoluției române, eveniment de cotitură în istoria țării noastre, fără de care, cu siguranță, nu puteam fi noi, astăzi, aici.

Sunt convins că, pentru majoritatea celor prezenți aici, și nu numai, scandările: „Jos comunismul!”, „Libertate!”, „Jos Ceaușescu!”, „Există Dumnezeu!”, „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” răsună și acum, după 20 de ani, în suflete și în inimi. Acestea și altele asemenea lor au răsunat din piepturile a mii de români care au avut curajul să demonstreze pe străzi, sub amenințarea armelor, cerând răsturnarea sistemului diabolic construit în 50 de ani de comunism.

Timp de șase zile, timișorenii au luptat singuri împotriva aparatului de represiune comunist, neîncetând să spere, învingând teama, crezând în libertate și demnitate, crez pentru care mulți au plătit cu viața.