Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2009
procedural · adoptat
Marius Sorin Ovidiu Bota
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Nu voi lăuda, nici nu voi critica Guvernul, ci am să trag un semnal de alarmă precum se trage la tren.
Atunci când tragi acel semnal de alarmă, trenul se oprește, se identifică situația care a determinat tragerea semnalului de alarmă, apoi trenul pornește din nou. Am spus acest lucru pentru că mă voi referi la domeniul transporturilor, unde vreau să trag un semnal de alarmă, pentru că am două motive.
Primul motiv este legat de faptul că la nivelul acestui minister se poate constata că asistăm la o reașezare a protocolului alianței în ceea ce privește numirile în funcții, și dacă este o problemă de acest gen nu am nicio grijă și sper ca liderii alianței să găsească o soluție pentru a redesena acest protocol sau poate că asistăm la începutul sfârșitului acestei alianțe dacă acest lucru nu se va întâmpla.
Cu siguranță, vom găsi și se va găsi o soluție pentru ca dezechilibrele create deja de către ministrul transporturilor și infrastructurii să poată fi aduse într-o matcă normală... Poate folosind aceeași monedă de schimb.
Al doilea motiv pentru care fac această declarație este că deja s-a pus în pericol programul de guvernare la nivelul transporturilor. Măsurile luate de actualul ministru, prin numirile din interiorul ministerului, conduc la incapacitatea de a realiza acest program, și mă refer doar la numirile interimare sau chiar definitive la cele mai importante direcții: cea privind finanțarea externă și cea privind investițiile, unde un ziarist și un alt consilier angajat – care timp de șapte ani a îndeplinit funcția de secretară – au devenit directori generali la cele mai importante direcții ale acestui minister.
În opinia mea, avem o problemă la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu privire la angajamentele pe care ni le-am asumat în această alianță.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.