Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2017
Informare · informare
Marius Sorin Ovidiu Bota
Discurs
## **Domnul Marius Sorin Ovidiu Bota:**
## Mulțumesc.
Iată că la exact doi ani de zile un proiect de lege inițiat când eram senator, din dorința de a îmbunătăți calitatea mediului, din păcate constatând la acea vreme – și, după doi ani de zile, lucrurile, puțin, s-au îmbunătățit, dar stau tot cam în aceeași matcă – că poluarea în marile orașe, 40%, conform indicatorilor măsurați, se datorează poluării autovehiculelor.
În domeniul strategiei energetice, calea ferată are obligativitatea ca 20% din energia pe care o consumă să o consume ca energie verde, lucru care este încă departe de acest deziderat.
Iar, în domeniul absorbției fondurilor europene, în special al celor care se accesează direct de către administrațiile publice, de la Bruxelles, la momentul când am inițiat acest proiect de lege, doar 1% erau fonduri accesate din România.
Acestea au fost motivele pentru care am inițiat acest proiect de lege, intens dezbătut, mediatizat la vremea aceea și dezbătut cu asociația profesională patronală a transportatorilor publici din România, de două ori.
Mulțumesc colegilor din Senat care au „îmbunătățit” puțin proiectul, în sensul că acele condiții pe care le-am prevăzut inițial le-au redus puțin, de la 50% la 30%, dar proiectul în sine prevede ca toți transportatorii publici să aibă în parcul lor, începând de anul următor, minimum 30% din parc un parc cu autovehicule verzi din ceea ce urmează ei să achiziționeze în perioada următoare, iar transportatorii auto privați în perioada următoare, după 2020.
Cred că este o măsură bună. Din păcate, aceste lucruri trebuiau să se facă din simpla inițiativă a autorităților publice locale și județene. Din păcate, acestea nu au avut această inițiativă, dar nu pot să nu menționez faptul că există câteva municipalități din România care în ultimul an au început să aplice, de fapt, această prevedere – și mă refer aici la municipiile București, Iași, Suceava, Timișoara și Cluj-Napoca. Mulțumesc pentru raportul favorabil și
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.