Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Márton Árpád Francisc
Discurs
## **Domnul Márton Árpád Francisc:**
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Eu nu o să vă plictisesc cu probleme tehnice, pentru că sunt greu de înțeles. O să vadă tot poporul că nu acele persoane au intrat în Parlament cu care au votat și atunci se vor trezi la realitate.
Prin acest sistem nu-și alege poporul reprezentanții, ci niște sisteme matematice. Unu.
Doi: domnul Cristian Rădulescu a invocat 98% dintre cei care au votat „pentruˮ la referendum. Dar știu oare persoanele respective că prin votul dumneavoastră dat azi nu mai au drept de vot la viitoarele alegeri?
Deci toți cei care nu lucrează cu acte legale în străinătate, n-au domiciliul în străinătate și n-au acel tip de pașaport pentru cetățeanul român cu domiciliul în străinătate, deci cei 98% nu vor avea drept de vot la aceste alegeri decât acasă, unde au domiciliul. Nu știu. Le spun acum. Ați pierdut dreptul de vot constituțional pe care l-ați avut până acum. Nici cei care, evident, se vor afla în concediu sau în alte situații, în străinătate sau în țară.
În al treilea rând, noi am fi fost de acord să votăm acest proiect de lege dacă am fi găsit o minimă garanție că într-adevăr comunitatea maghiară va fi prezentă în Parlament și va fi prezentă într-un mod proporțional.
Din păcate, și asta în general vorbind, n-am prea simțit acest mare entuziasm de susținere a minorităților naționale la dezbaterea acestui proiect de lege. De ce? Încă avem dubii.
Avem și speranță, că poate-poate când se vor face decupajele noi vom afla că într-adevăr temerile noastre au fost de prisos. Dar, deocamdată, n-am avut garanție, ca atare, noi ne-am abținut de la vot.
Sperăm că vor exista niște decupaje corecte, sperăm că acest vot dat astăzi nu va duce la eliminarea unor minorități din Parlamentul României, pentru că nu este în favoarea României, și domnul Cristian Rădulescu a interpretat greșit. Problema noastră este să ajungem în Parlament.
Problema dumneavoastră va fi: dacă noi nu vom fi în Parlament, cum rezolvați problemele create de această situație?! Aceasta este o altă problemă.
Noi vom încerca să ajungem în Parlament. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.