Întreprinderi cum ar fi: IMGB, Combinatul Siderurgic Reșița, Aro Câmpulung, Sidex, Petrom și înșiruirea poate continua.
În ceea ce privește chestiunea „Chevron”.
În privința acordului petrolier încheiat cu compania „Chevron”, vă reamintesc că procedura de concesiune prin apel public de ofertă a fost demarată în septembrie 2009, în urma ordinului președintelui ANRM, publicat în „Monitorul Oficial al României”, de la acea vreme, care, de altfel, a și demisionat în octombrie, odată cu ieșirea PSD de la guvernare. Anunțul privind organizarea rundei de licitație pentru 30 de perimetre petroliere, printre care și perimetrele de la Costinești, Vama Veche și Adamclisi, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, deci nu a fost nimic ascuns.
Ca urmare a acestui anunț, până la termenul-limită, 21 de companii românești și străine au depus 62 de oferte pentru 20 de perimetre, iar 10 au câștigat licitațiile. Evaluarea ofertelor, desemnarea câștigătorilor, negocierea și semnarea s-au finalizat până la jumătatea anului 2011.
În cursul anului 2011, au fost aprobate prin hotărâre de guvern cinci acorduri petroliere, iar în 20 martie anul curent Guvernul a aprobat cele trei acorduri petroliere încheiate
între ANRM și „Chevron”, fiind în procedură de reavizare alte 12 acorduri.
În privința acordului petrolier deținut de „Chevron” pentru zona Bârlad, acesta a fost aprobat de Guvernul PSD în 2004, titularul inițial fiind o altă companie. Procedura de desfășurare a apelului public de oferte a fost transparentă, deschisă atât companiilor românești, cât și celor străine care au dorit să participe la această rundă și care au îndeplinit, evident, și condițiile pentru a fi declarate câștigătoare.
Toate acordurile despre care vorbim sunt acorduri petroliere, în strictă conformitate cu Legea petrolului. Decizia Guvernului privind licențele de explorare-dezvoltareexploatare a perimetrelor concesionate pentru trei perimetre în Dobrogea nu conține formularea „gaze de șist” și, de altfel, licențele sunt doar începutul unui proces. Întâi se va explora pentru identificarea resurselor, și este o etapă care durează aproximativ doi până la patru ani. Vă reamintesc că în acest moment nici nu cunoaștem dacă România dispune sau nu de această resursă.
Scopul explorării, care nu este în măsură să afecteze mediul, fiind și aceasta o chestiune foarte clară, evidențiază existența sau inexistența combustibililor fosili neconvenționali.
Mai mult, doresc să vă amintesc că șefii de state și de guverne ale Uniunii Europene au convenit, în februarie anul trecut, că se impune evaluarea potențialului Europei în ceea ce privește extracția și utilizarea sustenabilă a resurselor de combustibili fosili neconvenționali, inclusiv a gazelor de șist. Dacă se vor identifica resurse de hidrocarburi, inclusiv gaze de șist, va urma o evaluare a resurselor și abia după aceea o decizie.
Cred că sunteți în asentimentul meu, doamnelor și domnilor, că orice stat are nevoie să-și cunoască resursele de care dispune. Este o chestiune strategică și asigurarea siguranței strategice în materie energetică a României este o prioritate, indiferent de natura ideologică sau partinică a guvernelor.
Licențele nu sunt un cec în alb. Eventuala exploatare se va demara doar atunci când vom fi siguri că avem ce exploata și că această exploatare se va face în condiții de maximă siguranță pentru viața cetățenilor.
Și încă un aspect. Până la acel posibil moment, va trebui ca legislația să fie completată și adaptată pentru a permite exploatarea noilor resurse, fapt care depinde integral de dumneavoastră, membri ai Parlamentului României.
Între timp, cred că ar trebui să participăm la dezbateri, lăsând să vorbească și ascultând mai întâi specialiștii, mai ales în condițiile în care școala românească de petrol și gaze și cea de geologie sunt unanim recunoscute pe plan mondial. Eu unul am încredere în specialiștii și reprezentanții mediului academic și cred că vor contribui la dezbaterea internă pe acest subiect.
Mai mult, ni se impută clasificarea contractelor privind resursele energetice ale statului. Practica secretizării, doamnelor și domnilor, nu-mi aparține. Contractele s-au clasificat în baza acelorași norme care au funcționat și pe vremea guvernelor anterioare: Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de
serviciu, Legea petrolului nr. 238/2004 și normele sale de aplicare.
Ați avut cu toții, în perioada în care v-ați aflat la guvernare, stimați membri ai PSD, posibilitatea de a interveni direct. Nu ați făcut-o, dimpotrivă. Acest Guvern a încercat să schimbe practica și a decis publicarea acelor acorduri ale statului încheiate în ultimele două luni și, după cum probabil știți, ele există deja pe site-ul ANRM începând de ieri.
Probabil ați observat, totodată, că autorii acestei moțiuni și-au pus într-o situație dificilă chiar propriii colegi, foști primminiștri ai României. Au contestat tocmai una dintre ultimele hotărâri de guvern adoptate în 2004, aprobarea, în 9 decembrie 2004, a concesionării perimetrului Bârlad pentru explorare, dezvoltare și exploatare unei companii de la care „Chevron” a preluat apoi concesiunea.
Citez din moțiunea pentru care ați iscălit: „În cazul reactoarelor nucleare de la Cernavodă, s-a cerut acceptul locuitorilor orașului și a existat permanent un program de asistență finanțat de stat pentru cetățenii din Cernavodă.” Doamnelor și domnilor de la PSD,
Ce consultări au avut loc cu cetățenii din Bârlad sau cu cei de pe litoral?
De altfel, protestele locuitorilor, la care s-au adăugat și reprezentanți ai administrației locale și șefi ai organizațiilor locale PSD, ne oferă răspunsul la întrebarea aceasta.
Cum le răspundeți propriilor colegi, domnule prim-ministru Adrian Năstase? S-a consultat cineva cu locuitorii din Bârlad?
Cred că nu aceasta a fost intenția autorilor moțiunii, să-și pună colegii într-o poziție stânjenitoare, dar cred că astfel de neglijențe se întâmplă atunci când ai mare nevoie de a justifica formal o decizie politică.
În ceea ce privește „Cupru Min”, atât textul moțiunii, cât și dezbaterea publică evidențiază o serie de confuzii și, atunci, am să fac o scurtă incursiune în trecut.
În mai 2006, prin Hotărârea Guvernului nr. 590/2006, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.226/2006, Guvernul de la acea dată, condus de domnul Călin PopescuTăriceanu, aproba strategia de restructurare, privatizare și atragere de investiții la următoarele societăți cu capital de stat din sectorul minier, exploatări minereuri metalifere: SC „Cupru Min” – SA Abrud, SC „Moldomin” – SA Moldova Nouă, Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” Deva și așa mai departe. Acest document prevede ca, într-o primă fază, restructurarea și atragerea de investiții să se realizeze printr-un contract complex, denumit contract de cooperare, iar ulterior să se inițieze procesul de privatizare pentru societățile menționate în hotărârea de guvern.
Întrebați dumneavoastră în moțiune dacă s-au luat în calcul și alte forme de asociere care să permită păstrarea licenței de exploatare. Cu siguranță, da.
În urma acestei hotărâri de guvern, în iunie 2007, autoritățile au încheiat un astfel de contract de cooperare cu „Energo Mineral” – SA, de fapt un consorțiu alcătuit din „Energo Mineral”, „Cuprom” și „Ipronef”, o firmă românească cu acționari români. „Energo Mineral” se angaja să investească circa 155 de milioane de euro în retehnologizarea exploatării miniere în schimbul dreptului de exploatare a cuprului. Din păcate, obligațiile contractuale
nu au fost respectate, „Energo Mineral” nu a făcut investițiile asumate, nici măcar pe cele de mediu, nu și-a achitat datoriile față de „Cupru Min”, a exploatat la maximum utilajele din dotarea societății, așa cum a exploatat minereul cuprifer în perimetrul în care se realizaseră anterior lucrări de descopertă, fără a face nicio investiție pentru a asigura continuitatea exploatării minereului pe o perioadă mai îndelungată.
Timp de doi ani, „Energo Mineral” a extras cupru fără investiții, făcând un profit de 6 milioane de euro pe an. În iulie 2009, după o stagnare a activității de nouă luni și trimiterea în șomaj a 360 de persoane, „Energo Mineral” a denunțat contractul cu SC „Cupru Min” – SA, rămânând cu datorii de aproximativ 40 de milioane de lei față de „Cupru Min”. Cu același consorțiu, tot în iunie 2007, s-a încheiat un alt contract de cooperare și pentru SC „Moldomin” – SA Moldova Nouă, care s-a derulat cam în aceleași condiții ca și cel de la „Cupru Min”. „Reușita procesului” s-a concretizat în intrarea „Moldomin” în lichidare, în anul 2010, pentru datorii de 50 de milioane de euro.
Acestea sunt datele și, chiar dacă unii analiști economici au denumit această asociere, citez, „o privatizare între prieteni”, eu vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile, aflând foarte ușor cine se află în spatele acestor companii menționate.
În 2008, au existat două încercări de privatizare a „Cupru Min”: în mai, când oferta a fost revocată, deoarece reprezentanții Comisiei Europene au constatat că privatizarea societății nu respectă regulile privind ajutorul de stat, și în noiembrie, când AVAS a oferit spre vânzare, prin licitație cu strigare, întregul pachet de acțiuni la un preț minim de vânzare de 100,10 milioane de lei, adică aproximativ 26 de milioane de euro la momentul anunțului.
Revenind la oferta de vânzare prin licitație cu strigare la care se referă moțiunea de cenzură, câteva precizări. Prețul minim de vânzare a fost de 263.285.406,72 de lei, aproximativ 57,4 milioane de euro, adică de 2,5 ori mai mare decât cel evaluat în 2008. Anunțul de vânzare a fost publicat în octombrie nu doar pe site-ul Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, ci și în presa română, în „România Liberă”, într-un cotidian local, și în „Financial Times”, care este în limba engleză.
Pe cale de consecință, este o problemă de informare sau o problemă de dezinteres al celor care invocă lipsa de transparență a Executivului? Unde ar trebui să publice Ministerul Economiei aceste anunțuri, pentru ca ele să fie totuși accesibile celor care apreciază că vânzările se fac – și revin la ceea ce am spus mai înainte – în mod „conspirat”?
În privința evaluării „Cupru Min”, aceasta s-a efectuat conform standardelor de evaluare în vigoare, ținând cont de valoarea activelor și de cantitatea de minereu cuprifer estimat a fi exploatat, în condițiile efectuării de investiții tehnologice și de mediu. Problema ar putea fi alta. De ce în 2008, după același standard de evaluare, valoarea societății era de 2,5 ori mai mică, mai ales că de atunci nu s-au făcut investiții, în mod evident utilajele sunt uzate, iar mediul este și mai depreciat?
Ați invocat, în argumentele dumneavoastră, că Guvernul pe care îl conduc înstrăinează resursele. O spun foarte clar: zăcământul nu se vinde! Conform prevederilor din Legea
minelor, pe care cu siguranță le cunoașteți, resursele minerale fac obiectul exclusiv al proprietății publice și sunt proprietatea statului român.
Zăcământul de la Roșia Poieni nu a fost supus evaluării, pentru că nu face obiectul vânzării, pentru că el nu poate fi vândut, pentru că el este în proprietatea statului, chiar și „Cupru Min” având doar drept de exploatare, în baza unei licențe de șapte ani, până în 2019.
Ca să fiu mai plastic și pe înțelesul tuturor, atunci când achiziționezi o autorizație sau un permis de pescuit, suma plătită nu este egală cu valoarea întregului pește din baltă, pentru că, în mod evident, nu-l poți pescui pe tot. Ceea ce plătești reprezintă contravaloarea capturii medii, în timpul și condițiile date.
Sunt sigur că toți semnatarii moțiunii de cenzură sunt conștienți de acest fapt și, atunci, mi se pare cu atât mai îngrijorător faptul că ați ales să resuscitați un slogan anacronic, de la începutul anilor ’90, și să întrețineți o falsă controversă publică, mizând pe lipsa de informare și de expertiză a societății, făcând în acest fel un mare deserviciu societății și țării.
În acest moment, valoarea datoriilor „Cupru Min” este de 64 de milioane de lei, iar profitul invocat de dumneavoastră este strict conjunctural, datorându-se faptului că în acești ani societatea nu a efectuat nici măcar investiții pentru descopertă, toate aceste lucrări cifrându-se la aproximativ 75 de milioane de lei pe an.
În textul moțiunii există o serie de întrebări foarte tehnice. Am să vă răspund din respect pentru cetățenii acestei țări, dar nu înainte de o scurtă paranteză. Întrebările sunt pentru specialiști, poate că sunt pentru ministru, ca om politic, poate că sunt pentru prim-ministru, în calitate de gestionar al treburilor țării. Aceste întrebări însă nu știu eu în ce măsură sunt în mod real de competența tehnică a Parlamentului, pentru că nu pot să cred că omul politic membru al Parlamentului se poate pricepe și poate înțelege la detaliu tehnic orice domeniu. Aceste întrebări sunt pentru specialiști și este motivul pentru care îmi permit să vă spun că acesta este semnul politizării excesive, iar politizarea începe aici, doamnelor și domnilor din opoziție, din dreptul băncilor dumneavoastră, din lipsa dumneavoastră de disponibilitate în a cere părerea – înainte de a alcătui textul moțiunii – specialiștilor și înainte de a le asculta opinia, din credința că ne pricepem la tot, din dezinvoltura cu care abordăm aspecte specializate strict ba pe economie, ba pe sănătate, ba pe agricultură și, mai nou, pe minerit, din credința că, nu-i așa?, politicianul nu trebuie să fie onest, ci doar convingător, nu mai contează cunoașterea, contează gesticulația.
Zăcământul de la Roșia Poieni este estimat la 800 de milioane – un miliard de tone de zăcământ –, 60% din rezervele de cupru ale României, minereu cu conținut de cupru relativ mic, 0,35% în medie. La volumul la care se face exploatarea în prezent, adică 1,5 până la 2 milioane de tone pe an, cel mai simplu calcul ne arată că este nevoie de 400 până la 500 de ani pentru exploatarea spre epuizare a zăcământului.
Pentru a vă ajuta să aveți o reprezentare și mai corectă, întrucât din întrebările dumneavoastră am dedus că subiectul este deosebit de interesant, imaginați-vă că acest zăcământ are forma unui cilindru, dezvoltat de la suprafață în
profunzime, cu adâncimea aproximativă de 1.200 m și un diametru de 850 m. Conținutul de cupru scade de la centru spre periferie – 0,6 la centru, 0,2 la periferie – și, evident, crește de la suprafață în profunzime. Alături de cupru, există și aur, argint și metale însoțitoare. Cantitatea este de aproximativ 2,5 g de aur și 50 g de argint la o tonă de concentrat de cupru, concentratul fiind produsul care rezultă după prelucrarea primară a minereului și care are o concentrație de 16 până la 18% cupru.
O precizare, pentru a argumenta profitul pe care ar putea să-l facă „Cupru Min”. Unii dintre dumneavoastră ați invocat în dezbaterea publică valoarea tonei de cupru. Ceea ce produce România este concentratul de cupru și se realizează chiar la Roșia Poieni. Acest concentrat ar trebui trimis ulterior la prelucrare metalurgică. În acest moment, toată producția de concentrat de cupru este destinată exportului, întrucât România nu mai dispune de nicio capacitate industrială pentru a prelucra cuprul. De ce? Pentru că fostul Combinat „Ampelum”, de la Zlatna, care a funcționat neîntrerupt din 1747, a fost închis definitiv în 2003, făcut bucăți și trimis la fier vechi. De altfel, aceasta ar trebui să fie și miza, ne complăcem în situația de exportatori de materie primă, în loc să prelucrăm ceea ce extragem și să exportăm produsul, nu zăcămintele.
În ceea ce privește curiozitatea dumneavoastră vizavi de halde, depozitele de minereu sărac, în concentrație de 0,2%, scos din cariere și netrimis la preparare, păstrat în așteptarea unei posibile evoluții tehnologice care să permită extragerea cuprului.
În halde sunt depozitate aproximativ 50 de milioane de tone de minereu, din care s-ar putea extrage la un moment dat aproximativ 100 de mii de tone de cupru.
În anii 1990, a existat un proiect-pilot vizând extragerea cuprului din acest minereu. S-a încercat o soluție de solubilizare biochimică acidă pe un depozit de 30.000 de tone din minereul din haldă. S-a reușit extragerea unei cantități importante de cupru, dar impactul asupra mediului a fost considerat ca fiind major și, ca urmare, investiția a fost abandonată.
Chiar dacă acest contract nu s-a încheiat, acest Guvern, încercând o privatizare corectă și competitivă, a obținut o ofertă de 200 de milioane de euro. Guvernul a arătat, prin această privatizare, că este profund devotat interesului național și respectării legii. Cei care câștigaseră licitația nu s-au încadrat în termenele legale, iar noi am hotărât că România nu mai trebuie să fie țara lui „merge și-așa” sau „ce mai contează dacă încălcăm un pic legea”.
Vom relua această privatizare cu o nouă evaluare și cu o nouă licitație. „Cupru Min” are nevoie de investiții masive, are nevoie de realizarea investițiilor de mediu, are nevoie de retehnologizare. Fără o infuzie importantă de capital, societatea nu-și poate continua activitatea pentru mai mult de un an. Dacă în 2008, anul cu cel mai mare produs intern brut din istoria modernă a țării, cu cel mai mare buget din istorie, cu o creștere economică record, Guvernul a considerat că soluția cea mai bună nu constă în investiția statului, ci în privatizare, de ce ar sta lucrurile diferit în 2012, mai ales că ne aflăm după câțiva ani de criză economică majoră?
Guvernul, doamnelor și domnilor, este preocupat de găsirea unor soluții prin care statul să obțină maximumul care
se poate obține în actualele condiții economice: bani la buget, locuri de muncă și protejarea mediului. Ați întrebat tehnic, aveți răspuns tehnic.
Vânzarea pe piața de capital a unor pachete minoritare Vânzarea pe bursă este cea mai democratică, mai transparentă și mai competitivă privatizare și nu cred că cineva poate spune altceva. Oferta publică secundară pentru vânzarea unui pachet de acțiuni de 15% la „Transelectrica” a reprezentat un succes, aceasta fiind suprasubscrisă, gradul de subscriere fiind de 158,83%, depășind substanțial minimumul necesar de 70%. În urma încheierii cu succes a ofertei, toate acțiunile „Transelectrica” puse în vânzare de stat au fost alocate și vândute, suma încasată de statul român fiind de 37,6 milioane de euro. Prin încheierea cu succes a acestei oferte, câștigul statului român nu este reprezentat doar de bani, ci transmite și un semnal de încredere în ceea ce privește forța economiei românești, precum și interesul investitorilor pentru companiile românești.
Încheierea cu succes a ofertei „Transelectrica” va influența pozitiv și direct succesul ofertelor viitoare ce urmează a fi derulate pe piața de capital la societățile „Transgaz”, „Romgaz”, „Hidroelectrica” și „Nuclearelectrica”, la cele trei filiale de distribuție ale „Electrica” și la privatizarea „Oltchim”.
În opoziție cu punctul de vedere al celor care și-au asumat moțiunea, toate marile bănci de investiții internaționale – „Goldman Sachs”, „J.P. Morgan”, „City”, „UniCredit”, „Société Générale”, „Erste”, ING – au apreciat la superlativ modul în care s-a realizat vânzarea acțiunilor „Transelectrica”.
Repet, pentru a nu mai exista confuzii sau interpretări răuvoitoare: sunt listări la bursă ale pachetelor minoritare, bursa fiind garanția transparenței și eficienței, iar statul va deține în continuare controlul asupra acestor companii.
Ne acuzați, doamnelor și domnilor, de înstrăinarea rapidă și fără o strategie a ultimelor resurse aflate în mâna României.
Dincolo de comentariile, cărora aș putea să le fac față, privind ultimele resurse – alte resurse au fost deja înstrăinate, înțeleg –, mă opresc la simpla descifrare a sensului acestei construcții. Cineva, anterior, în mod susținut și cu strategie, a vândut majoritatea resurselor României. După cum ați văzut, nu doar că s-a făcut fără nicio strategie – această expresie vă aparține dumneavoastră –, nu s-a făcut rapid, ci, din contră, este vorba despre un proces demarat în urmă cu ani de zile și prăpădit în urma intervențiilor nelegitime.
Exact, la adresa cărui guvern este, de fapt, formulată această moțiune: la adresa unui guvern care nu a făcut încă nicio privatizare și care a listat pe bursă sau la adresa guvernelor care au făcut privatizări de un dolar?
Din partea noastră, continuarea acestor programe este o dovadă de coerență și, din partea dumneavoastră, care prin această moțiune atacați ceea ce ați demarat în perioada în care erați la putere, mă tem că este exact contrariul.
În ceea ce privește alocarea de fonduri către comunitățile locale.
În ceea ce privește banii alocați din Fondul de rezervă al primului-ministru pentru o serie de primării, regret să spun,
dar USL-ul este cel care a ales să politizeze și să interpreteze în această cheie acțiunile Guvernului.
Resping, în primul rând, acuzele conform cărora aceste alocări au fost făcute prin încălcarea Legii nr. 500/2002 cu privire la angajarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din fondurile publice. La art. 30 alin. (3), art. 50 și art. 54 ale legii, aveți răspunsul la întrebările dumneavoastră. Alocările au avut la bază sumele disponibile în fond la acea dată, neavând nicio legătură cu împrumuturile pe care le-a contractat statul în primele trei luni ale anului pentru finanțarea deficitului bugetar, așa cum se sugerează în textul moțiunii.
Subliniez din nou principiile care au stat la baza alocărilor făcute:
– în primul rând, cofinanțarea proiectelor care sunt în curs de implementare și care beneficiază de fonduri europene, pentru că există un interes ridicat în continuarea politicilor investiționale, iar investițiile reprezintă o prioritate pentru actualul Guvern;
– în al doilea rând, plata unor arierate ale comunităților locale, care reprezintă bani plătiți pentru facturi la energie, la curent, bani care pot să facă instituțiile să fie funcționale, pentru că există risc de blocaj, bani de care este nevoie pentru ca fiecare cetățean să trăiască demn.
Alocările au fost făcute dincolo de orice culoare politică, pe baza propunerilor transmise de prefecți, care au centralizat solicitările primite din partea primăriilor și a consiliilor județene.
Am fost acuzat că au fost alocați bani la o primărie unde primarul este arestat. Convingerea mea este că nu se poate penaliza o comunitate locală pentru greșelile comise de un ales local. Sunt mult mai importante comunitățile locale și proiectele lor.
Sunt acuzat că am suplimentat Fondul de rezervă. Nu! Am ales împreună cu colegii de cabinet să prioritizăm investiții și, prin urmare, să găsim o mai bună alocare a banilor.
Sunt acuzat că Fondul de rezervă bugetară a fost suplimentat, de la 219,9 milioane de lei, de trei ori.
Pentru a ilustra însă ce a însemnat Fondul de rezervă al primului-ministru în ultimii ani și alocările similare făcute de diverse executive, vă ofer câteva cifre, doamnelor și domnilor.
În 2007, Fondul de rezervă bugetară a fost aprobat inițial în sumă de 128,7 milioane de lei și majorat în timpul anului până la 2.863,9 milioane de lei, adică de 22,25 de ori mai mare decât alocarea inițială. Nu este calculul meu sau al colegilor de cabinet, ci este raportul Curții de Conturi într-un raport de audit privind alocarea Fondului de rezervă bugetară în 2007 și 2008.
În mod similar, în 2008, Fondul de rezervă bugetară a fost majorat – vă rog să rețineți bine asta! – de 593,22 de ori față de fondul aprobat inițial.
În 2007, administrațiile locale au primit alocații bugetare în sumă de 961 de milioane de lei, respectiv 226 de milioane de euro, din care 81,9% au fost destinate președinților de consilii județene și primarilor membri ai partidelor care astăzi formează USL.
În 2008, din Fondul de rezervă a fost alocată suma de 2,6 miliarde de lei, respectiv 653 de milioane de euro, din care 78,2% au avut exact aceeași destinație.
Și mai spun ceva: acești bani nu au fost alocați pentru cheltuieli precise, pentru proiecte sau pentru arierate, ci – și acum citez – „pentru orice tip de cheltuieli”.
Mai mult, acest raport subliniază faptul că alocările de bani ridică semne de întrebare tocmai pentru că nu există o alocare bine determinată.
Dacă ceea ce a făcut acest Guvern prin suplimentarea Fondului de rezervă de doar trei ori, în comparație cu de 593,22 ori în 2008, de 22,25 de ori în 2007 și menționând felul în care sunt alocați banii, pe criterii foarte clare, discernibile pentru Curtea de Conturi – cofinanțarea de proiecte și plata arieratelor –, dacă acest lucru este ilegal, este imoral și a vizat cumpărarea sprijinului unor aleși locali, cum calificați alocarea de bani pentru autoritățile locale pe baza acoperirii, și cu ghilimele de cuviință, „a oricărui tip de cheltuieli”? Este motivul pentru care Curtea de Conturi a penalizat Executivul și în 2007, și în 2008.
Asocierea alocării de fonduri pentru proiectele comunităților locale cu organizarea de alegeri locale este absolut tendențioasă. Tocmai pentru a nu exista nicio urmă de suspiciune în privința alegerilor locale, pentru a avea un proces electoral corect și profesionist, am solicitat prefecților și subprefecților care doresc să se implice în competiția electorală să se retragă din funcție și, prin hotărâri de guvern succesive, în această lună, pentru prefecții și subprefecții care au optat pentru candidatură la alegerile locale, exercitarea mandatului de reprezentant al Guvernului în plan local a încetat.
Universitatea de Medicină și Farmacie – Hotărârea Guvernului nr. 230/2012
În aceste zile, se desfășoară, doamnelor și domnilor, pentru prima dată în România, cea de-a 8-a Ediție a Conferinței Ministeriale a Procesului Bologna, la care participă miniștrii educației din țările Uniunii Europene și din întreaga lume.
Îmi este foarte greu să-mi explic cum este posibil ca în România, stat membru al Uniunii Europene, partide parlamentare să inițieze o moțiune de cenzură împotriva respectării legii și a promovării multiculturalismului în spațiul universitar. Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când un guvern se confruntă cu o moțiune de cenzură în care este acuzat pentru respectarea legii, mai precis a Legii educației naționale, pe care observ că distinșii parlamentari ai opoziției ar prefera să o respectăm și să o aplicăm selectiv.
Nu intenționez să comentez aserțiunile la adresa Legii educației naționale nu doar pentru că pe subiectele invocate în moțiune s-a pronunțat deja Curtea Constituțională, care a decis că nu este încălcată autonomia universitară prin reglementarea dreptului Guvernului de a înființa facultăți, în situații temeinic justificate și cu consultarea senatului, ci pentru că, în principiu, o lege se respectă și se aplică.
Dacă dorim să înțelegem contextul, atunci putem începe cu o scurtă incursiune istorică privind Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș.
Învățământul medical în limba maghiară a fost înființat în 1945, prin decret al Regelui Mihai, când, la Cluj, s-a înființat Universitatea „Bolyai”, cu limba de predare maghiară, având în componență patru facultăți, printre care și Medicina Umană. În 1946, Facultatea de Medicină este strămutată la Târgu-Mureș, unde funcționează ca învățământ medical
numai în limba maghiară până la reforma învățământului din 1948, când se înființează Institutul Medico-Farmaceutic, cu programe de studii în română și maghiară. În 1991, institutul devine Universitate de Medicină și Farmacie. În 2011, prin Legea educației naționale, sunt declarate ca instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve: Universitatea „Babeș-Bolyai” – în limbile română, maghiară și germană, Universitatea de Medicină și Farmacie din TârguMureș – în limbile română și maghiară, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – în limbile română și maghiară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Mihai Răzvan Ungureanu · 27 aprilie 2012 · monitorul.ai