Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2019
other
Mihai Weber
Discurs
## **Domnul Mihai Weber:**
„Realizările din turism, la doi ani de guvernare PSD”
Obiectivul central pe care programul de guvernare al PSD îl are este creșterea clasei de mijloc. Din acest motiv, măsurile pe care le-am avut în vedere au ca țel atragerea mai multor fonduri europene, calificarea forței de muncă în domeniul turismului și creșterea numărului de străini care să viziteze anual România și să contribuie, așadar, la dezvoltarea unor investiții bazate pe capitalul românesc.
Avem obiective turistice de o mare valoare istorică și religioasă și foarte multe zone cu frumuseți naturale unice. Strategia Guvernului pentru turism în acești doi ani nu s-a adresat doar turiștilor din afara granițelor. Măsurile adoptate de Guvernul PSD vor conduce la creșterea numărului de locuri de muncă și, astfel, la păstrarea forței de muncă în România.
La doi ani de guvernare PSD, putem spune că în domeniul turismului am făcut pași importanți, indiferent cât de mult suntem criticați. Nimeni nu poate nega măsurile bune adoptate de Guvernul PSD în doar doi ani, cu toate piedicile puse atât de Președintele României, cât și de opoziție.
Am să fac o trecere în revistă a celor mai importante măsuri adoptate de Guvernul PSD în domeniul turismului:
– am să încep cu voucherele de vacanță, care au dus la o creștere cu 14% a numărului turiștilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată în 2018, față de aceeași perioadă a anului 2017;
– eliminarea impozitului pe venit pentru angajații sezonieri menținuți în câmpul muncii pentru tot restul anului este o măsură foarte importantă, cu impact local sau sectorial, în vederea susținerii turismului;
– garantarea contravalorii serviciilor plătite de turiști către sau la agențiile de turism; reducerea TVA la 5% pentru serviciile turistice; redevențe zero pentru utilizarea apelor minerale și geotermale în scop turistic. A fost simplificată procedura de selectare a proiectelor de investiții în infrastructura turistică. În faza inițială, UAT-urile trebuie să prezinte doar documentația proiectelor până la stadiul de studiu de fezabilitate. Cheltuielile realizării proiectului tehnic se pot deconta de Ministerul Turismului.
De asemenea, a fost implementat bugetul multianual, care prevede posibilitatea finanțării proiectelor de infrastructură turistică pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea prelungirii, pentru cazuri excepționale, cu maximum doi ani.
Stațiunile balneare în Masterplanul de investiții în turism au fost încadrate ca stațiuni turistice de interes național, astfel încât procentul de finanțare din partea Ministerului Turismului să fie de 90%. De asemenea, a fost elaborat Programul de finanțare pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare. Ministerul Turismului va înființa 20 de birouri de promovare turistică în străinătate, care integrează 40 de atașați de turism. Pentru anul 2019, Ministerul Turismului va deschide 10 birouri externe de promovare turistică.