Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2009
procedural · respins
Mihail Hărdău
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Mihail Hărdău:**
Da, se poate. Să știți că nu am probleme cu memoria. Fiindcă s-a făcut referire la acțiunea colegului meu, rectorul Universității „Politehnica” din Timișoara, vreau să vă spun că eu sunt mândru că sunt coleg cu dumnealui în universitate, pentru că sunt puțini rectori care au făcut ce a făcut dumnealui. A reușit, cu fonduri proprii, cu o politică bună, să dezvolte o bază sportivă a universității pe care, cu onoare, o conduce. Sunt alături de dumnealui. Legat de amendament. Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a propus un amendament, la poziția 2, anexa nr. 2, care a fost respins de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital. În raportul comisiei, la pagina 2, se specifică faptul că în anul 2009 nu se aplică prevederea din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, de creștere a alocațiilor bugetare, astfel încât în anul 2010 să se atingă nivelul de 1% din produsul intern brut.
Iată că se stabilește că nu se va atinge o limită superioară, fără nicio referire la limita inferioară, motiv pentru care comisia a propus o anumită constrângere pentru cei care dirijează bugetul, ca, așa cum se prevede în amendament...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.