Mihail Hărdău

## **Domnul Mihail Hărdău:**

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Domnilor colegi,

Declarația politică mi-am intitulat-o „Incertitudine și provizorat în învățământul românesc”.

Am ales acest titlu pornind de la un recent ordin de ministru, neinspirat, desigur, și anulat _de facto_ – descentralizarea deciziei de numire a directorilor de școli.

Se spune că nu a produs efecte încă, dar este evident că a produs fibrilații politice și neliniști majore în sistem.

Era necesară o asemenea decizie? Sunt cel puțin două argumente care fac indezirabil acest ordin de ministru: momentul ales – perioada preelectorală în care ne aflăm – și faptul că anul școlar se desfășura deja.

Aș mai putea adăuga un element de tip moral, indiscutabil, de mare greutate, dacă admitem, prin reducere la absurd, că suntem o societate democratică normală, cu oameni politici care respectă acordurile asumate, în cazul de față Legea educației naționale, aprobată în Guvern.

Mă simt obligat să călătoresc în timp, în trecutul nostru, și, în oricare moment ne-am opri, vom descoperi o constantă comportamentală a deciziilor la nivel național sau regional: provizoratul.

Au trecut 20 de ani, în care un regim detestat a fost înlocuit cu un regim democratic, cu pași legislativi progresivi, perfectați. Ce putem constata? Nevoia, de cele mai multe ori, ne-a învățat să ne descurcăm. Nevoia te învață. Și, uite așa, s-a ajuns ca la nivelul structurilor de conducere, inclusiv în învățământul românesc, să avem o situație anormală de provizorat. Provizoratul aduce sau conduce la sau spre abuzuri, nesiguranță, vicierea deciziilor, teamă, o cronicizare a neproductivității, într-un cuvânt, dar mai aduce ceva tipic mioritic, aduce multă supușenie, obediență și mai multă certitudine în realizarea unor legături malefice cu obiective clare, toate conducând la fragilizarea statului român. Să nu uit... aduce și voturi, o mare problemă a unui stat care este în proces de democratizare, un stat locuit de oameni cu mentalități dintr-o altă epocă, aflați într-o nouă societate, oameni pentru care ipocrizia și dorința de nerespectare sau de eludare a legilor sunt atitudini firești.

Un sistem nu poate fi credibil chiar dacă provizoratul devine etern. Efectele negative ale provizoratului sunt amplificate de înlocuirea criteriilor de competență cu cele de apartenență la un grup politic sau de interese. Provizoratul pe funcție în educație, de multe ori, a fost, în mod nefericit, asortat cu joaca de-a schimbarea. Exemplele abundă. În marea noastră înțelepciune, după 1989, s-a inventat schimbarea în formă, dar nu și în conținut: nume, formulări, concepte. În educație au existat denumiri precum: MÎȘ, MEC, MECT, MEÎCT, MECI, una mai neinspirată decât cealaltă, de vreme ce esența structurii era și este Ministerul Educației.

Faptul că se cheltuiesc sume imense pentru schimbarea periodică a însemnelor ajunge să nu mai conteze. Este o cheltuială care trebuie făcută cu orice preț și, de fapt, cu orice risc, totul sub o mască nereușită a reformei care a condus, de fiecare dată, la noutăți în structurile provizorii.