Mihail Hărdău

## **Domnul Mihail Hărdău:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, mi-am intitulat declarația „Cercetarea din România – de la dezastru la normalitate”.

De curând, am stat de vorbă cu un prieten care m-a întrebat: „După părerea ta, ce primează în dezvoltarea unei națiuni, politicul sau economicul?”

I-am răspuns că cele două formează un cuplu de forțe interdependente, care însă nu poate exista fără sprijinul dat de educație și cercetare.

Nu vă voi spune acum că trebuie să sprijinim cercetarea. Acest lucru îl cunoaștem cu toții foarte bine, mai ales că majoritatea dintre noi a votat pentru un buget care a dat o lovitură grea cercetării din România.

Ne-am asumat consecințele negative provocate de reducerea substanțială a bugetului alocat cercetării, însă asta nu înseamnă că nu putem să facem, totuși, ceva pentru sprijinirea cercetătorilor și a programelor lor. Dacă nu putem să le dăm bani, măcar putem să le creăm cadrul legislativ care să le permită să-și ducă proiectele la bun sfârșit și care, așa cum chiar cercetătorii se exprimă, să-i aducă la normalitate.

Probabil, cunoașteți faptul că foarte puțini dintre cercetătorii de vârf aleg să-și desfășoare activitatea la noi în țară. Majoritatea pleacă, pe salarii foarte bine, spre alte zări, unde muncii lor i se acordă creditul pe care îl merită de drept. Cei care totuși rămân se confruntă cu situații, de multe ori, fără ieșire: nu-și primesc banii la timp, se trezesc că nu mai au fonduri să-și ducă proiectele până la capăt sau, pur și simplu, nu pot intra în competițiile naționale, pentru că nu pot obține creditele necesare derulării unui proiect, chiar dacă îl câștigă.

Instituțiile de care aparțin cercetătorii sunt nevoite să crediteze proiectele din surse proprii pentru efectuarea cheltuielilor necesare. Banii sunt primiți de instituțiile de cercetare doar după ce cheltuielile corespunzătoare unei etape a proiectului sunt realizate și după ce se face decontarea lor de la buget. O etapă durează, de obicei, 6 până la 12 luni, iar ulterior finalizării etapei procesul de decontare mai poate dura câteva luni.

În tot acest timp, instituțiile trebuie să mobilizeze sume importante obținute din surse proprii. În multe cazuri, instituțiile de cercetare, în special cele din domeniul cercetării fundamentale, nu au alte surse de finanțare care să le permită acumularea de fonduri proprii. Astfel, majoritatea instituțiilor care desfășoară cercetare în România are dificultăți majore în a credita etapele proiectelor, iar cele care fac acest lucru sunt excepția, nu regula.

Majoritatea instituțiilor românești, inclusiv universități mari, se află în această situație, astfel încât este, practic, imposibil de realizat un flux continuu de încasări care să asigure funcționarea în parametri normali a instituției de cercetare, inclusiv prin plata regulată a salariilor.