Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 ianuarie 2010
other · respins
Roberta Alma Anastase
Discurs
Avem și un punct 3 al ordinii de zi – Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pe anul 2010.
Dar, înainte, vreau să vă anunț că, în conformitate cu prevederile Legii Curții Constituționale, republicată, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi: Legea bugetului de stat pe anul 2010 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.
Dragi colegi,
Urmează un apel nominal. Vreau doar să nu avem colegi care părăsesc sala, deoarece trebuie să-i votăm pe membrii Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și pe cei din Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor.
Este bine să știm lucrul acesta și cu rugămintea adresată dumneavoastră, de a rămâne pentru un astfel de vot... Domnule Geoană, doreați o intervenție?
O să vă rog să încercați să fie una scurtă, tocmai pentru ca să nu pierdem din colegi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.