Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2012
procedural · adoptat
Miron Tudor Mitrea
Discurs
## **Domnul Miron Tudor Mitrea:**
Mulțumesc, domnule deputat.
Stimate doamne și stimați domni deputați,
Ne apropiem de sfârșitul ședinței noastre de astăzi.
Înainte de aceasta, vreau să vă reamintesc că, de aici, toți cei care au fost nominalizați pe comisii se vor îndrepta cât mai repede către sediul comisiilor respective, unde vor trece la formarea birourilor de conducere ale comisiilor, adică alegerea președinților, vicepreședinților și secretarilor, în conformitate cu negocierile care au avut loc între liderii de grup.
La aceste ședințe pot participa reprezentanți ai Biroului permanent. Dacă vreuna dintre ședințe – cum s-a mai întâmplat – are probleme privind modul în care s-a negociat, apelează la Biroul permanent, care o va îndruma.
După constituire...
Vă rog, încă o secundă de atenție. Este seară și riscăm să ne bulversăm după o zi lungă, care încă nu s-a terminat.
După constituire, vă rog, președinții nou-aleși ai comisiei să rămână în legătură cu membrii comisiilor.
Pe dumneavoastră vă rog să nu părăsiți în niciun caz Palatul Parlamentului, deoarece se stabilește, practic, acum, în acest moment, programul de audiere a miniștrilor și vom rămâne în fiecare comisie până când audierea miniștrilor se va finaliza.
Camera Deputaților, mâine, la ora 9.00, conform programului, avem ședință în plen.
Declar închisă ședința în plen a Camerei Deputaților de astăzi și vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.