Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Corneliu Florin Buicu
Discurs
## **Domnul Corneliu Florin Buicu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Acreditarea este o activitate pe care pacienții, ca principiu, o solicită și și-o doresc.
Un proiect de lege depus de colegii de la UDMR, dar asumat de colegi parlamentari, a fost dezbătut și în Senat, și în Camera Deputaților.
Și, într-adevăr, poate că Revoluția a pornit de la Timișoara, dar exceptarea cabinetelor de medicină de familie, a cabinetelor de medicină dentară și prevederile pe care toți le-am votat astăzi se datorează unor modificări pe care în Comisia pentru sănătate Partidul Social Democrat, ALDE, UDMR și le-au asumat. Astfel încât, la solicitarea Colegiului Medicilor, Colegiului Medicilor Dentiști, a altor organizații profesionale, am avut practic acest vot.
Vă mulțumesc tuturor pentru vot.
Și va trebui să găsim împreună o variantă prin care pacientul, în momentul în care intră în cabinetul medical, să aibă încredere că serviciile medicale sunt de calitate. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.