Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
final vote batch · respins
Nicolae Liviu Dragnea
Discurs
## **Domnul Nicolae Liviu Dragnea:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Am ținut să intervin în această dezbatere pentru a-mi explica votul, pentru că, într-adevăr, am coordonat activitatea de deszăpezire. Nu știu dacă a fost ireproșabil sau perfect. Nimic nu e perfect. Dar obiectivul nostru esențial a fost să nu existe vreun cetățean român sau vreun cetățean care să moară în zăpadă din cauza lipsei de intervenție a autorităților. Și asta nu s-a întâmplat.
De asemenea, ne-a interesat ca în acele zile să existe o coordonare eficientă a tuturor instituțiilor statului. Și asta nu s-a putut realiza decât prin instituirea stării de alertă. Cu toate criticile în ceea ce privește declararea stării de alertă, aceasta este un instrument important și care ne-a ajutat și pe noi, la centru, și la nivel de județ, și la nivel de localitate, ca să se poată interveni și în curțile oamenilor.
Domnule ministru, ați spus mai devreme un lucru cu care sunt de acord referitor la achiziția de utilaje performante de către CNADNR. Și eu sper că se va întâmpla lucrul acesta și, din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru Șova și cu conducerea companiei naționale, deja au început demersurile pentru acest tip de achiziții. Discuția este mai amplă pentru că trebuie realizat un concept unitar pentru a stabili la nivelul fiecărui județ, fiecărei regiuni cum se intervine, în ce proporție se intervine din zona privată și în ce proporții se intervine din zona companiei naționale și din zona autorităților locale, dar, pe de altă parte, ar fi bine să nu rămânem într-o confuzie.
Până în acest an nu era organizat un mecanism prin care să se poată interveni să poți ajuta oamenii, pentru că, știți bine, compania națională nu are în competență scoaterea zăpezii din curțile oamenilor. Numai instituirea stării de alertă a putut da un cadru legal și toate instituțiile statului, Ministerul Apărării Naționale, care a funcționat foarte bine, Ministerul de Interne, cu toate structurile acestui minister, au funcționat foarte bine.
Alte structuri civile sub coordonarea prefecților și a consiliilor județene au putut, împreună cu autoritățile locale, să sprijine cetățenii care într-adevăr aveau, din cauza vârstei sau din cauza bolii, probleme în a putea evacua zăpezile foarte mari într-un timp foarte scurt.
Închei spunând că Compania Națională de Drumuri, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Poliția, Jandarmeria, o observație specială pentru lucrătorii din Poliția Rutieră, pentru că împreună cu ei am putut, în al doilea val de viscol, în miercurea în care a fost codul roșu, asigura un flux cât de cât normal pentru transportatori, în special pentru camioanele mari și pentru tiruri... Probabil că data viitoare va funcționa mai bine.
N-am folosit niciodată comparația cu anii trecuți, în nicio zi din perioada de zăpadă, dar ar fi bine, atunci când criticăm, să ne uităm fiecare ce am făcut înainte. Și, dacă într-adevăr cineva dorește o dezbatere serioasă făcând o comparație cum s-a intervenit de către guvernele trecute față de guvernul actual la deszăpezire, cred că nu este în avantajul dumneavoastră.