Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2015
Informare · respins
Niculae Mircovici
Discurs
## **Domnul Niculae Mircovici:**
## Doamnelor și domnilor,
Fără a supăra pe nimeni, aș vrea să vă aduc aminte de reflecția unui cetățean al unuia din statele importante din punct de vedere militar ale lumii, și anume Mark Twain. Mark Twain spunea că trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru existența proștilor, pentru că datorită acestui fapt noi, ceilalți, părem altfel.
De multe ori m-am gândit la ce a vrut să spună acest om, care, în niciun caz, nu putea să fie esența a ceea ce exprima.
De 10-11 ani sunt în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională și, poate mai mult ca altă dată, când am fost militar, urmăresc fenomenul politico-militar global și observ tot mai mult că instituția militară într-un stat dezvoltat din punct de vedere militar, și nu într-unul care nu mai este partener strategic al unui stat de genul acesta, este sub formă de armonică. Sunt momente în care o dezvolți și chemi rezerviști, sunt momente în care o restrângi și rămâi cu cei activi. Și tot așa se întâmplă în funcție de evoluția fenomenului global.
Același lucru se va întâmpla în perspectivă și, de fapt, va trebui să se întâmple și în armata română. Nu-mi pun problema și sigur că voi vota respingerea acestui proiect de lege, pentru faptul că doi colegi de la cele mai importante partide ale României au fost de acord. Asta m-a făcut să mă uit de curiozitate la inițiatori. Doi dintre cei mai importanți lideri ai Partidului Social Democrat și ai Partidului Social Liberal au fost promotorii, inițiatorii acestei legi. Și, dacă dumneavoastră ați fost împotriva opiniei lor, e firesc și eu, ca umil reprezentant al Grupului minorităților naționale, să fiu de partea dumneavoastră. Dar trebui să ne gândim că n-are nicio legătură prevederea din Codul penal cu prevederea dintr-o lege specială, care se referă la cineva care are un alt statut, pentru că, altfel, vom ajunge la concluzia că toată lumea trebuie să fie în uniformă. Oamenii ăia care sunt în uniformă, care sunt singurii care au onoarea să poarte stema Republicii pe frunte și care jură să moară pentru țară au un alt statut decât orice funcționăraș public din țara românească a cărui prevedere financiară, drepturi și obligații se găsesc în Codul fiscal.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.