Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2015
procedural · adoptat
Niculae Mircovici
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Niculae Mircovici:**
Domnilor președinți, Domnule prim-ministru interimar, Domnule consilier prezidențial,
Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota Strategia Națională de Apărare a României.
Ca reprezentanți a 20 de etnii formate din cetățeni români loiali statului român, înțelegem importanța și semnificația specială a acestui moment.
În primul rând, datorită faptului că în termenul legal și constituțional a fost prezentată Parlamentului, în interiorul a șase luni de zile de la desemnare, strategia propusă de Președintele României.
În al doilea rând, pentru faptul că acest document nu a fost lucrat de Administrația Prezidențială.
La începutul anului, președintele Klaus Iohannis a trimis consilierul prezidențial, care a participat la întâlnirile organizate cu Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și din Senat, prilej cu care s-au stabilit niște obiective și prilej cu care s-a considerat necesar să lucrăm împreună pentru adoptarea acestei strategii. Pe de o parte, pentru ca în ea să fie cuprins și punctul de vedere al formațiunilor politice care reprezintă în Comisiile de apărare structura politică a Parlamentului României și, pe de altă parte, pentru faptul că ne-a respectat ca oameni care am lucrat în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță sau lucrăm în plan legislativ pe realizarea acestor scopuri.
De asemenea, vreau să exprim opinia Grupului parlamentar al minorităților naționale că apărarea națională nu înseamnă numai Armata Română sau forțe din structura militară. Conceptul de securitate națională, așa cum este prevăzut în strategie, cuprinde începând de la dezvoltarea economică a țării până la statutul moral și patriotismul de care dă dovadă fiecare cetățean atunci când este vorba despre apărarea țării.
Forța morală a unei societăți este uneori, atunci când e vorba de apărarea țării, la fel de importantă ca și forța materială. Resursele pe care le are o țară la un moment dat, din toate punctele de vedere, sunt mai importante într-un conflict armat decât banii pe care-i ai la un moment dat.
De aceea, Grupul parlamentar al minorităților naționale, așa cum a făcut-o la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, alături de populația majoritar românească, când a spus că „vrem să fim o Românie mare”, acum spune, alături de președintele Iohannis: „Vrem să fim o Românie puternică!”
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.