Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
other · respins
Oleg Malginov
Discurs
## **Domnul Oleg Malginov:**
Excelența Voastră domnule președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea,
Distinși reprezentanți ai comunității evreiești și ai Institutului „Elie Wiesel”,
Distinși membri ai Parlamentului,
Dragi colegi,
Astăzi facem comemorarea victimelor Holocaustului din România.
În fiecare an, această tristă ocazie ne face să ne amintim istoria și teribilele distrugeri și exterminări și deportări de evrei și țigani, care au fost posibile în regimurile fasciste între anii 1940 și 1944.
La mijlocul anilor ’30, Europa gândea în termeni de intoleranță, ură și antiumanism. Teorii de superioritate rasială și dominant etnică au fost puse în practică de regimurile fasciste din mai multe țări europene.
Lagărele morții și execuțiile în masă de către unitățile SS și sateliții lor din multe state, tăcerea multor politicieni europeni, toate acestea au constituit și au contribuit la crima care a însemnat Holocaustul. Dar există sute și mii dintre
aceia care și-au riscat viețile și și-au dat viețile pentru a salva evrei de la exterminare.
Trebuie să-i cinstim pe cei din România care au fost deja menționați, toți cei care s-au luptat împotriva genocidului Holocaustului, cum e Viorica Agarici, și trebuie onorați toți cei care au făcut tot ce au putut pentru a păstra memoria și a căuta criminalii, cum e Elie Wiesel, Liviu Dobrescu, Paul Shapiro ș.a.m.d.
Victimele Holocaustului sunt comemorate și în Rusia, precum și în Belarus, Ucraina și alte state ex-sovietice, unde comunitățile evreiești cu greu au scăpat de exterminare. Nu putem să uităm victimele de la Babi Yar, ghetourile din Minsk, execuțiile în masă și deportările din multe orașe și teritorii ale fostei Uniuni Sovietice, care acum sunt state independente. Suntem încă mândri de rolul decisiv al Armatei Roșii de a elibera Europa de fascism.
Deci să nu uităm că ziua eliberării Auschwitzului de către Armata Roșie este recunoscută ca Ziua Internațională pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. Aceste lecții sunt fără doar și poate de transmis viitoarelor generații.
Acestea ar trebuie să fie „vaccinate” împotriva unor asemenea teorii și ideologii distructive.
Este clar că antisemitismul, neofascismul și alte forme de extremă dreapta încearcă să renască în țări europene. Uneori, aceștia sunt sprijiniți chiar și de guverne.
În capitalele anumitor state europene, există marșuri ale veteranilor SS și membri ai acestor unități sunt glorificați. Și asta n-ar trebui acceptat în Europa modernă. Pentru a consolida rezistența și respingerea acestor practici, a acestui tip de idei neofasciste, Federația Rusă a propus o rezoluție la Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru combaterea formelor moderne de rasism, neonazism și antisemitism.
Suntem siguri că niciun pretext – cum ar fi libertatea cuvântului – nu poate fi utilizat pentru a justifica sau accepta aceste teorii inumane.