Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2018
other · respins
Pavel Popescu
Discurs
## **Domnul Pavel Popescu:**
Nu e la Guvern.
Am înțeles foarte bine de ce nu vă pasă de starea sistemului de sănătate din România, atât timp cât majoritatea șefilor și colegilor dumneavoastră de partid, atunci când strănută mai tare, dau repede fuguța în străinătate ca să se trateze.
Miniștrii PSD–ALDE nici măcar nu au curajul să treacă pragul unui spital din România, pentru că știu foarte clar că, de la ușă la ușă, există riscul să se îmbolnăvească, din cauza bacteriilor care mișună nestingherite prin spitale! Spitalele românești sunt un teren de luptă, un teatru de război între microbi, nesimțire, neglijență și pacienți fragili. Dinspre minister nu există absolut niciun plan de acțiune pentru scăderea ratei de infecții intraspitalicești, deși din lumea medicală mai multe voci cu experiență și autoritate din domeniu indică cu subiect și predicat măsurile care ar trebui luate pentru a stopa acest flagel național. În acest caz nu vorbim doar de incompetență și de lipsa fondurilor. Vorbim, pur și simplu, de rea-voință și de nepăsare.
Moartea – da, moartea – pândește în spitalele românești, de la prunci abia născuți, recent, până la vârstnici. 23 de bebeluși au fost infectați cu stafilococ auriu multirezistent la antibiotice în Maternitatea Giulești, închisă acum temporar pentru renovare. Renovările provizorii nu sunt o soluție pentru infecțiile nosocomiale din spitalele noastre. Situația este foarte dramatică, o știm și de la medicii din străinătate care s-au îngrijit de victimele incendiului din Colectiv.
La trei ani de la Colectiv, după mari promisiuni electorale, avem doar 11 așa-zise paturi pentru arși și niciunul dintre acestea nu este conform standardelor europene moderne. Avem promisiuni electorale pentru alte șase centre mari de arși din țară, care au și cadrul legal, și banii de la Banca Mondială pentru a fi construite. Azi avem două clădiri finalizate, la Iași și la Timișoara, dar complet nefuncționale, din cauza achizițiilor întârziate. Cele patru centre, restul de cele patru centre există doar pe hârtie.
Deși aveți bani cu nemiluita în bugetul Uniunii Europene tocmai pentru această modernizare a spitalelor existente, pentru construirea de spitale regionale de mare capacitate sau chiar pentru dotări corespunzătoare, nu ați reușit nici măcar să întocmiți un proiect pentru a cere finanțare! Un proiect!
În ciuda promisiunilor electorale, Guvernul PSD–ALDE, prin cei doi miniștri, Florian Bodog și Sorina Pintea, a mai ratat o țintă din programul de guvernare: construirea celor trei spitale regionale, de la Iași, Craiova și Cluj. Pe 1 august, la șase luni de mandat, doamna Pintea afirma că a depus cererea de finanțare la Bruxelles, anunțând totodată că a reușit deblocarea finanțării celor trei spitale regionale. În luna imediat următoare, cele trei ministere implicate în proiect, MFE, MDRAP și MS, sunt informate de DG Regio că finanțarea din exercițiul financiar 2014–2020 a celor trei spitale regionale nu mai este posibilă, urmând ca procesul să fie reluat abia în exercițiul bugetar 2021–2027. Ce coincidență! În mod ironic, vă respectă programul mincinos de guvernare. În mod cert, nu vom avea niciun fel de spital regional mulți ani de acum încolo, iar Sorina Pintea minte cu bună știință, întreținând cu cinism speranța pacienților români din aceste regiuni.