Petru Gabriel Vlase

## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**

## Doamnelor și domnilor,

Mă adresez dumneavoastră în dubla mea calitate, de coleg al dumneavoastră, dar și de președinte al Grupului de prietenie România–Israel, constituit la nivelul celor două parlamente, pentru că aș vrea să subliniez câteva aspecte pe care Ziua Holocaustului le readuce în atenția publică.

În această zi trebuie să evidențiem un lucru bine cunoscut, și anume că viața oricărui om este sfântă și că decesul unei singure persoane constituie o tragedie. Cu atât mai mult uciderea a mii de evrei în Holocaustul din România nu poate fi trecută nici cu vederea, nici scuzată la judecata obiectivă a istoriei.

Pe de altă parte, amintirea evreilor, și nu numai a lor, ci și a altor etnii trăitoare în România anilor 1940 și care au avut de îndurat suferințe atroce, nu trebuie – sub nicio formă – să degenereze într-o culpabilizare a poporului român.

Să nu-i uităm nici pe evreii omorâți numai pentru că erau evrei, dar să nu-i uităm nici pe românii care și-au riscat libertatea și chiar viața ajutând familii de evrei din România, români care, pentru aceste fapte profund umane, au fost cinstiți cu titlul de „Drepți între popoare” de către Institutul Yad Vashem din Israel, specializat în cercetarea Holocaustului.

Numai dacă relațiile româno-israeliene se întemeiază pe obiectivitate și pe cunoașterea adevărurilor istorice, ele vor putea să ajungă la nivelul unei reale prietenii, pe care ne străduim să o consolidăm între parlamentele noastre și între cetățenii noștri. Momente triste din istoria evreilor din România, cum sunt deportările în Transnistria, pogromurile de la București, Iași și Dorohoi, nu trebuie cu niciun chip uitate sau puse pe seama acțiunii unor grupuri izolate de extremiști. Moartea unui sfert de milion de evrei, din rândul cărora nu au lipsit nici femeile, bătrânii și copiii, ridică degetul acuzator al istoriei către cei care și-au asumat în acei ani conducerea țării.

Ceea ce aș vrea însă să evidențiez în această luare de cuvânt este că datoria noastră de astăzi, după ce s-au scurs șapte decenii de la aceste tragedii, este că Holocaustul, prin imensa suferință cauzată, nu este numai o apocalipsă care privește trecutul. Holocaustul privește în egală măsură prezentul și viitorul. El ne arată unde poate ajunge omenirea atunci când politicienii cad în orbirea absolutismului, iar oamenii pe care ei îi conduc își întorc capul de la suferințele semenilor lor și cred că, dacă se acoperă, nu se întâmplă nimic rău în societatea în care trăiesc.

Holocaustul, doamnelor și domnilor, nu a fost numai o pierdere a rațiunii politicienilor din țări cum a fost Germania hitleristă, el a fost făcut posibil și de lideri ai unor națiuni democratice, care au crezut că pot întoarce spatele

totalitarismului și că pot conduce popoarele lor fără a combate fascismul.

Obligația noastră, a politicienilor de azi, este să nu-i lăsăm pe compatrioții noștri să uite că somnul rațiunii naște monștri. Holocaustul trebuie ținut minte, zi de zi, pentru ca el să nu se mai repete, să nu se mai poată repeta niciodată.