Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Iulian Vladu
Discurs
„Domnul Ponta, rea-voință sau incompetență?”
Probabil ar fi o jignire adusă domnului prim-ministru Ponta dacă l-aș acuza de rea-voință. Mi-am dat seama că este vorba doar de incompetență și de inconsecvență. Ce a făcut domnul Ponta? A venit la guvernare cu o paletă largă de „beneficii”: „circul” suspendării președintelui țării, acuzele liderilor europeni cu privire la încălcarea statului de drept în România de către Guvern, reîntregirea salariilor (negociată de fostul Guvern cu FMI, dar „asumată” de Guvernul Ponta) sau redeschiderea spitalelor (chiar și cele care nu îndeplineau criteriile de performanță), tăierea banilor alocați investițiilor de 5% din PIB alocați de către Guvernul Boc etc.
Cum poate politicianul de prim-plan al politicii românești să facă declarații atât de inconștiente, care să releve nu numai neputința și lipsa de cunoștințe economice, dar și nepriceperea în sfera politicului? În fapt, incompetența politicianului Ponta este definită de declarațiile halucinante pe care le face zi de zi.
Mai mult, demagogia care-i definește cariera politică este completată de propria neputință în a fi consecvent, propriile declarații ale prim-ministrului fiind contradictorii de la o zi la alta, probabil în funcție de dispoziția Domniei Sale. Declarația făcută de prim-ministrul țării, de importanță vitală pentru ceea ce înseamnă credibilitatea investitorilor, chiar și a propriilor cetățeni în actele Guvernului român, că nu are bani de pensii și salarii, că nu are bani pentru buna funcționare a sistemului sanitar cu numai două luni înainte de alegeri, îl definește nu numai pe Victor Ponta ca politician, dar și maniera în care este condusă această țară. În fapt, să vii și să afirmi, după ce faci o rectificare bugetară, că nu mai sunt bani de pensii și salarii este greu de imaginat. Pentru că un lucru este sigur, nu toată lumea înțelege ce este o rectificare, dar să afirmi, la aproape un an de la căderea Guvernului Boc, după ce ai redeschis spitale închise pentru ineficiența managementului și pentru economii la bugetul de stat, după declarații de genul: „Guvernul are încasări cu 4,5 miliarde de lei mai mari de la preluarea guvernării”, după acțiuni care mai de care mai eficiente în gestionarea treburilor țării, precum eliminarea „băieților deștepți”, să afirmi că nu vei mai avea bani în ultimele luni ale guvernării din cauza Guvernului Boc este o jignire adusă tuturor cetățenilor de bună-credință, care știu să facă diferența între vorbe și fapte.
Sper că nu sunteți surprinși, domnilor guvernanți, de ce ați scăzut atât de mult în sondaje în ceea ce privește intenția de vot pro-USL.
În fapt, domnilor guvernanți, poate nu toți cetățenii au cunoștințe economice, dar sigur au observat cum „marea” reîntregire a salariilor a fost eliminată de creșterea spectaculoasă a prețurilor cu 1,18% numai în luna septembrie, de facturile mărite la energie, alimente, combustibil, a căror creștere este datorată tot guvernării PSD, de creșterea ratelor la bănci, cum privatizările erau la mare căutare pentru buzunarele unor anumiți politicieni.