Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
other · Trimis la votul final
Mircea Dușa
Discurs
Domnul președinte, Stimați colegi,
Dacă vă uitați pe raportul Comisiei juridice, o să vedeți că de fapt nu aprobăm nimic, aprobăm doar două articole din lege, iar toate articolele legii se elimină. Așa că, domnule Vainer, nu știu ce vreți să votați, dar o să votați de fapt eliminarea tuturor articolelor din lege care au fost adoptate la
timpul respectiv și declarate neconstituționale de Curtea Constituțională. Asta numai așa, pentru a fi în cunoștință de cauză că de fapt votăm eliminarea articolelor care au fost declarate neconstituționale de Curte, și proiectul acela de lege sau legea adoptată de către Parlament rămâne cu două articole din vreo 30, câte avea inițial.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.