Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 octombrie 2007
procedural · respins
Radu Terinte
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Radu Terinte:**
Sunt convins.
Nu pot să cred că există naivi care să mai creadă în promisiunile domnului președinte. Îmi aduc aminte că în 2004 am fost invitați la guvernare de către domnul președinte și apoi, imediat, gratulați cu tot felul de epitete. Sunt convins că povestea se va repeta și de data aceasta, mai ales că istoria mai recentă sau anterioară anului de grație 2004 ne-a arătat din plin talentul domnului președinte de a face exact pe dos față de cum a promis.
Moțiunea de cenzură depusă de colegii din P.S.D. împotriva Guvernului pe care tot ei l-au votat alături de noi este cel puțin bizară la acest moment. Cu câteva luni în urmă colegii pesediști erau revoltați ca și noi atunci când domnul președinte spunea că 322 este un număr rău pentru România. Să înțeleg că o parte dintre cei 322 au devenit astăzi pentru domnul președinte un număr necesar pentru România?
Fac parte din noua generație de politicieni, sunt la primul mandat și subtilitățile acestui demers, cu adevărat democratic, îmi scapă. Poate ar fi trebuit să fim și noi, cei mai noi în politică, lămuriți asupra acestei manevre subtile.
Rememorând faptele petrecute în aceste 1.000 de zile, am văzut că P.S.D.-ul a susținut și a votat Guvernul Tăriceanu II, scoțând P.D.-ul de la guvernare, iar acum, pe motiv că acest guvern nu mai are susținere în Parlament, dorește să readucă P.D.-ul la guvernare.
Este cu adevărat interesant, mai ales că semnatarii moțiunii doresc să introducă în programul noului guvern măsuri sociale de stânga și nu știu cum vor reuși, atâta vreme cât domnul președinte a anunțat clar că noul guvern va fi alcătuit din P.N.L., P.D., P.L.D., adică tot de dreapta, iar în ecuație nu intră P.S.D.-ul.
Mai mult, ați afirmat că introducerea acestor măsuri de stânga este condiția susținerii noului guvern. Fără a avea o experiență politică solidă, logica îmi spune că e mai ușor să negociezi cu un guvern net minoritar, ca cel de acum, decât cu un guvern cu susținere mai largă. Mai mult, sunt ferm convins că după toate amabilitățile schimbate în ultimul an colegii de la P.N.L., P.D., P.L.D. ard de nerăbdare să colaboreze într-o nouă formulă de guvernare.
A doua formulă propusă de domnul președinte ar fi cea a unui guvern de uniune națională, adică să intrăm, dacă se poate, cu toții la guvernare, cu alte cuvinte, toți în Coaliție, nimeni în opoziție! Ar fi cu adevărat un nou model de armonie politică națională, cu un program de guvernare extrem de complex, un iureș de măsuri stânga-dreapta mai amețitor decât bicicletele lui Ronaldinho.
Stimați colegi,
Și din punctul nostru de vedere nu avem un guvern ultraperformant, dar a demite astăzi acest guvern, așa minoritar cum este, ar fi o mare greșeală, cu efecte nefaste pentru România. Luna aceasta, Guvernul trebuie să vină în Parlament cu un proiect al bugetului pentru anul viitor. Cine îl va mai susține? Tot luna octombrie este luna stabilită pentru depunerea proiectelor mari de infrastructură pentru fonduri europene, absolut necesare comunităților. Unde se vor mai depune și la cine? Cine va mai administra aceste proiecte? Dacă pică astăzi acest guvern, cine va organiza alegerile pentru Parlamentul European? Avem nevoie să oferim acum Europei un nou semnal negativ? Mai mult decât atât, un nou guvern se alcătuiește în urma unor negocieri de durată, întrucât presupune și schimbarea directorilor din teritoriu, în direcțiile descentralizate, multe dintre ele implicate în