Raymond Luca

## **Domnul Raymond Luca:**

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Stimați colegi,

Stimați invitați,

Doresc să dedic cuvântul meu unui om anonim. Anonim până astăzi, când nu mai este printre noi. Se numește Nicolae Bărbulescu. Născut în Târgu Jiu, într-o familie de intelectuali olteni. În 1949, la 24 de ani, Nicolae Bărbulescu, student în anul IV la Institutul Politehnic, este condamnat la moarte pentru uneltire împotriva regimului comunist. Sentința este comutată în închisoare pe viață.

În următorii 14 ani va fi încarcerat, rând pe rând, la Jilava, Râmnicu Sărat, Pitești și, în final, la Gherla. Iese din închisoare, ca toți ceilalți, în 1964, toți ceilalți deținuți politici. Lucrează în diverse munci necalificate și în paralel urmează Academia de Studii Economice. Am avut prilejul să-i fiu coleg începând din 1982, când acest om mi-a fost un adevărat mentor. Este un om care mi-a călăuzit pașii, m-a îndrumat profesional și spiritual. Rar, foarte rar, reușeam să-l conving să-mi povestească din aceste episoade tragice pe care le-a petrecut în închisorile comuniste.

Cu mare greutate vorbea și atunci mi-am îmbogățit vocabularul, am aflat ce înseamnă „cazincă”, am înțeles ce a însemnat fenomenul Pitești, probabil cel mai rușinos, mai josnic și mai îngrozitor episod din istoria concentraționistă petrecut în România.

Într-o epocă în care regimul comunist se străduia să impună conceptul omului nou, într-un institut, într-o mică colectivitate umană, fostul deținut politic era adevăratul model uman, prin cinste, prin morală, prin credință, prin profesionalism și prin căldură umană.

Sunt convins că o bună parte, repet, o bună parte dintre dumneavoastră au în istoria personală exemple precum Nicolae Bărbulescu. Din păcate, doar o parte.

Domnule președinte al Senatului Vasile Blaga, posesor al certificatului de revoluționar seria LRM-B nr.00074,

Doamnă președinte a Camerei Deputaților, Roberta Alma Anastase, membru de onoare al Asociației de revoluționari „21 Decembrie” București,

Doamnelor și domnilor colegi, posesori sau neposesori de certificate de revoluționar,

Stimați invitați,

Acum 22 de ani, în chiar această zi, Timișoara devenea primul oraș liber. Liber, dar izolat, fără legături telefonice, fără transport CFR, fără transport aerian. Armata era în cazărmi. Frontul Democratic Român își lansa prima proclamație, prima platformă-program a unei formațiuni politice născute în revoluție de către revoluționari.

În 20 decembrie, în seara acestei zile, acum 22 de ani, alte localități din Banat deveneau libere: Lugojul, Caransebeșul, Reșița, au urmat a doua zi Sibiul, Clujul, Brașovul și apoi Bucureștiul. Dar tot în 20 decembrie, acum 22 de ani, un grup de timișoreni condus de Ioan Savu reușea să determine prim-ministrul de atunci,