Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Remus Florinel Cernea
Discurs
## **Domnul Remus Florinel Cernea:**
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.
Stimați colegi,
Faptul că astăzi trăim într-o lume și într-o zonă democratică se bazează pe o evoluție morală a societăților de pe continentul nostru din ultimii, să spunem, 2-300 de ani. Faptul că avem o legislație care incriminează discriminarea, care acordă o egalitate în drepturi tuturor cetățenilor reprezintă fundamentul societăților noastre democratice de astăzi din Europa. Faptul că suntem membri ai Consiliului Europei, membri ai Uniunii Europene, de asemenea, se bazează pe o comuniune de valori care presupun egalitate în drepturi pentru toți, nediscriminare pe niciun fel de criteriu de apartenență la o minoritate națională, de – eu știu? – religie, orientare sexuală și așa mai departe. Toate aceste valori sunt cuprinse în legi naționale deja, multe dintre ele, și în documente și tratate internaționale privind drepturile omului.
Legislația pe care o propun dezbaterii și adoptării – sper – Parlamentului României se bazează și-și are rădăcinile tocmai în această viziune, în această abordare democratică și nediscriminatorie. Niciun cetățean nu trebuie să fie discriminat. Cu toții ar trebui să avem aceleași drepturi. Iar parteneriatul civil este o formă de recunoaștere a uniunilor celor care nu se căsătoresc, deopotrivă cupluri formate din persoane de sex diferit sau din persoane de același sex.
În legislația europeană, în legislația țărilor membre ale Uniunii Europene, deja covârșitoarea majoritate a partenerilor noștri din Uniunea Europeană au adoptat astfel de legislații. Peste 20 de țări membre ale Uniunii Europene o au deja, inclusiv state care au aparținut fostului bloc comunist, inclusiv foste state care au fost părți din Uniunea Sovietică, precum Estonia.
Mai mult, anul acesta, o decizie a CEDO pe un caz pornit din Italia – și, cum bine știți, deciziile CEDO sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Consiliului Europei – arată că statul are obligația să acorde o recunoaștere celor care conviețuiesc împreună, pentru că, în realitate, și ei reprezintă o familie.
Or, atunci când statul nu face asta, statul discriminează și statul lasă aceste cupluri să-și ducă viața fiind vulnerabile față de nenumăratele situații de viață, uneori extrem de dificile, cu care se poate confrunta fiecare dintre noi. Iar, în esență, parteneriatul civil este o formă de recunoaștere care acordă posibilitatea celor doi parteneri să-și lase moștenire, să poată să contracteze un credit, să aibă anumite facilități în chestiuni de sănătate. Unul este internat, iar celălalt ar trebui să fie considerat aparținător. În absența unui minimum de drepturi, viața de cuplu, viața de familie a acestor oameni este, cum spuneam, vulnerabilă.
Conform recensământului din 2002, peste 800 de mii de cetățeni români – evident, în marea lor majoritate, heterosexuali – trăiesc în astfel de cupluri, în astfel de uniuni nerecunoscute însă de către stat.