Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2010
Declarații politice · respins
Toni Greblă
Declarații politice depuse în scris de către senatorii:
Discurs
Cred că este o ușoară neînțelegere și, dacă ne uităm pe tabele, ne vom lămuri foarte ușor.
Textul pe care l-am primit de la Camera Deputaților dădea posibilitatea ca analiza să se efectueze de către ANI pe toată durata exercitării funcțiilor și demnităților publice, precum și un an după încetarea acestor funcții.
S-au făcut mai multe amendamente. Unul dintre amendamente, susținut de colegul de la UDMR, prevedea eliminarea întregului articol. Acest amendament nu a mai fost susținut în plenul comisiei. S-a trecut la amendamente care pot fi susținute și domnul senator Urban a propus modificarea de la un an la trei ani a posibilității ca, după încheierea mandatului, ANI să mai poată să facă unele verificări.
Supus la vot, acest amendament a fost respins, astfel încât avem, în prezent, în textul legii art. 11 alin. (2) așa cum a venit el de la Camera Deputaților și amendamentul respins al domnului senator Urban, care prevedea majorarea la trei ani a termenului prevăzut la acest articol.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.