Șerban Nicolae

## **Domnul Șerban Nicolae:**

## Distinsă asistență,

## Doamnelor și domnilor,

„Ostași, vouă, fiilor de țărani care ați apărat cu brațul și cu pieptul vostru pământul unde v-ați născut, unde ați crescut, vă spun eu, Regele vostru, că, pe lângă răsplata cea mare a izbânzii care vă asigură fiecăruia recunoștința neamului întreg, ați câștigat totodată și dreptul de a stăpâni, într-o măsură mai largă, pământul pentru care v-ați luptat. Vi se va da pământ. Eu, Regele vostru, voi fi întâia pildă și vi se va da și o largă participare la treburile statului.”

Acestea sunt cuvintele rostite de Regele Ferdinand cel Loial, la Răcăciuni, la 23 martie, pe stil vechi, 4 aprilie, pe stil nou, 1917, într-o vizită pe front, adresându-se Armatei a II-a. Dincolo de caracterul de îmbărbătare a unei armate cu un moral scăzut, ce trebuia să apere partea de nord a țării, încă neocupată de trupele invadatoare, Declarația de la Răcăciuni a Regelui Ferdinand a declanșat unul dintre cele mai complexe procese istorice de transformare a societății românești, atât din punct de vedere al sistemului de proprietate privată, cât și al democratizării vieții sociale și politice, prin introducerea votului universal, chiar dacă la acea dată limita doar la bărbați, și cu excluderea celor îmbrăcați în haină militară și a clerului.

La 27 august 1916, România declarase război AustroUngariei și ulterior celorlalte puteri centrale. Foarte curând s-a dovedit că promisiunile Antantei au fost vorbe în vânt, trebuind să facă față unui front desfășurat la nord, vest

și sud. Lipsită de aproape orice ajutor dinspre est, armata română a fost nevoită să bată în retragere.

În aceste condiții, la 12 noiembrie 1916, Guvernul a luat decizia mutării întregii administrații a statului la Iași. După 6 decembrie 1916, la intrarea trupelor germane în București, practic Iașiul a devenit capitala României.

În aceste condiții, Parlamentul României, aflat la Iași, capitala de război a țării, a votat, la 20 iunie 1917, iar Regele Ferdinand a promulgat, la 19 iulie 1917, Legea nr. 721 din acel an, pentru modificarea art. 19, 57 și 67 din Constituția din 1866, deschizând calea pentru cele două mari reforme, agrară și electorală, ce au fost adoptate în anii următori. Drepturile politice și-au găsit consacrarea, atât cât se putea atunci, în Constituția adoptată după Marea Unire, în anul 1923.

Pentru foarte mulți politicieni străini, rezistența eroică a românilor din vara anului 1917 a fost de neexplicat, în situația în care țara era un teritoriu al deznădejdii, marcat de foamete, boli, suprapopulare și lipsuri de tot felul care păreau de nebiruit.

Momentul crucial a fost cel al proclamației rostite pe front de Regele Ferdinand, la 23 martie. Prin aceasta garanta țăranilor, care constituiau grosul armatei române, reforma agrară și schimbarea sistemului electoral. Urma să aducă drepturi cetățenești inclusiv pentru cei care nu avuseseră până atunci parte de acestea.