Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2008
Declarații politice · respins
Șerban Nicolae
Discurs
## **Domnul Șerban Nicolae:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă cer scuze pentru mica întârziere. În ședința precedentă s-a prezentat această chestiune a completării listei Consiliului Superior al Magistraturii și s-a atras atenția asupra faptului că este posibil ca două dintre persoanele propuse să nu îndeplinească condițiile legale.
Am luat în dezbatere la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări situația candidaților, s-a întocmit raportul suplimentar din care a rezultat ceea ce vedeți în raport, și anume că doamna Ruxandra Neagu a îndeplinit funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar, potrivit regulamentului acestei instituții, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție îndeplinesc o funcție de demnitate publică.
Legea Consiliului Superior al Magistraturii presupune că cei doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii care provin din rândurile societății civile trebuie să nu fi îndeplinit în ultimii cinci ani o funcție de demnitate publică sau să nu fi fost membri ai unui partid. De aceea, membrii comisiei au ajuns la concluzia că doamna Ruxandra Neagu nu îndeplinește condițiile legale.
În ceea ce-l privește pe domnul Petre Lăzăroiu, în legătură cu care, de asemenea, s-a formulat o obiecție, am constat că Domnia Sa a fost președintele Colegiului Jurisdicțional București al Curții de Conturi și că această funcție nu este o funcție de demnitate publică. În consecință, domnul Petre Lăzăroiu îndeplinește condițiile legale prevăzute de lege pentru a candida la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii.
În aceste condiții, din cele patru candidaturi pe care le aveți la dosar două dintre candidaturi, respectiv a doamnei Ruxandra Neagu și a domnului Corneliu Turianu, nu îndeplinesc condițiile legale. Doi dintre candidați, respectiv domnul Petre Lăzăroiu și domnul Ioan Florin Streteanu, îndeplinesc condițiile legale.
Comisia nu avea abilitatea să elimine din competiție pe vreunul dintre candidați, dar supune aprobării plenului Senatului următoarea situație: pe buletinul de vot să fie trecuți doar candidații care, în opinia noastră, îndeplinesc condițiile legale, pentru a nu ajunge în situația de a vota un candidat care să nu îndeplinească cerința legii.
Plenul decide dacă pe buletinul de vot vor fi trecute toate cele patru persoane sau vor fi trecute doar două. Procedura presupune votul pe buletine de vot, exprimat prin majoritatea numărului senatorilor, majoritatea raportată la 137 de senatori. Nu avem altă procedură. Este un vot pe buletine de vot în care decidem: fie îi tăiem pe toți cei pe care nu-i dorim și lăsăm neatins numele candidatului pe care vrem să-l votăm, fie încercuim numele sau numărul de ordine al candidatului pe care îl dorim. Ideea este că, atunci când votăm doi dintre candidați pentru un singur loc sau trei candidați pentru un singur loc, votul este nul.