Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 decembrie 2010
procedural · adoptat
Sever Voinescu-Cotoi
Discurs
## **Domnul Sever Voinescu-Cotoi:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În numele mai multor colegi, precum și al meu personal, am să citesc în fața plenului o declarație.
## DECLARAȚIE
În anul în care se împlinesc 130 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii,
**Recunoscând** importanța deosebită a relației dintre România și Statele Unite ale Americii,
**Afirmând** clar interesul României de a aprofunda și dezvolta această relație bilaterală,
**Având în vedere** faptul că aprofundarea parteneriatului transatlantic este în deplin acord cu interesul național al României, membră a Uniunii Europene și NATO,
**Având în vedere** faptul că atât în sistemul democrației americane, cât și în sistemul democrației române, parlamentarii reprezintă expresia directă a voinței poporului,
**Având în vedere** faptul că, până în acest moment, nu există un grup de parlamentari organizat anume pentru a susține relația cu Statele Unite ale Americii în plan parlamentar,
**Având în vedere** faptul că în Congresul Statelor Unite ale Americii există deja un grup de membri ai Congresului care s-au constituit într-un _caucus_ , sub numele „Congressional Romania Caucus”,
**Având în vedere** faptul că buna dezvoltare a relației bilaterale cu Statele Unite ale Americii implică dinamizarea dimensiunii ei parlamentare,
Următorii membri ai Parlamentului României au decis să se constituie într-un grup organizat similar cu cel din Congresul Statelor Unite ale Americii, dedicat susținerii și dezvoltării relației României cu Statele Unite ale Americii, sub numele **Grupul Pro-America** :
Domnul Georgian Pop, deputat PSD;
- Domnul Valeriu Ștefan Zgonea, deputat PSD; Domnul Doru Claudian Frunzulică, deputat PSD; Domnul George Adrian Scutaru, deputat PNL; Domnul Tudor Alexandru Chiuariu, deputat PNL; Domnul Teodor Viorel Meleșcanu, senator PNL; Domnul Derzsi Ákos, deputat UDMR;
- Domnul Olosz Gergely, deputat UDMR;
Domnul Béres Ștefan Vasile, deputat UDMR;
Domnul Aurel Vainer, deputat Grupul minorităților naționale;
Doamna Maria Stavrositu, deputat PDL;
Domnul William Gabriel Brînză, deputat PDL;
Domnul Sever Voinescu-Cotoi, deputat PDL.
**Grupul Pro-America** nu este un grup de prietenie în sensul regulamentelor celor două Camere, ci este un grup din care fac parte, pe bază de voluntariat și indiferent de apartenența lor politică, toți acei parlamentari care împărtășesc valorile democrației americane, care cred că, pe baza acestor valori, parteneriatul româno-american trebuie
dezvoltat și care susțin că România trebuie să contribuie activ la susținerea Statelor Unite ale Americii ca promotor al păcii, libertății și democrației în lume.