Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Stelian Cristian Ion
Discurs
## **Domnul Stelian Cristian Ion:**
Prima chestiune este de procedură.
Aș dori să se facă următoarea corectură în raport. Nu a fost un vot dat în unanimitate, ci a fost o majoritate de voturi. Colegii mei din USR au votat împotriva acestui proiect.
Este proiectul prin care domnul senator Șerban Nicolae a propus – și văd că această comisie a fost de acord – să se creeze un regim derogatoriu de la regimul fiscal, adică niște paradisuri fiscale pentru prietenii care au afaceri în zona aceasta, cu cazinouri, în zona de comerț.
Se dorește a se crea sau a se face pe insule existente ori a se crea anumite forme din acestea, prin acțiuni umane, adică cu utilaje îți creezi practic niște grinduri prin care să fii scutit de taxe și impozite, să plătești mult mai puțin decât plătesc cetățenii de rând.
Problema este că preocuparea principală a Parlamentului în prezent pare a fi rezolvarea unor interese de grup, a unor interese ale unor găști, nicidecum rezolvarea problemelor reale ale României.
Votăm împotriva acestui proiect, care este o rușine la adresa cetățenilor onești, care plătesc taxe și impozite, așa cum ar trebui să plătească, și care nu beneficiază în niciun fel de astfel de scutiri. Se fac scutiri doar pentru prieteni și pentru afacerile lor.
Votăm împotrivă. Și vom susține și amendamentele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.