Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2017
Informare · informare
Constantin Avram
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra proiectului de lege supus dezbaterii.
În conformitate cu art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată prin adresa PL-x 118/2017, din 17 februarie 2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 73/2016 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de distrugerea parțială a blocului situat în municipiul Bistrița, Str. Arțarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în data de 19 octombrie 2016, și înregistrat sub nr. 6/70 din 14.02.2017.
Senatul a adoptat proiectul de lege, în ședința din 8 februarie.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.
Avem avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și menționăm că proiectul de lege are ca obiect reglementarea unor măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de distrugerea parțială a blocului situat în municipiul Bistrița, Str. Arțarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în data de 19 octombrie 2016.
Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisia a examinat proiectul de lege în ședința din 28 februarie 2017.
La lucrările comisiei au fost prezenți 24 de deputați din totalul de 25.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2016 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de distrugerea parțială a blocului situat în municipiul Bistrița, Str. Arțarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în data de 19 octombrie 2016, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.