Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 ianuarie 2010
Informare · respins
Adrian George Scutaru
Discurs
Domnule președinte,
Eu admir eroismul domnului Gherghina de a apăra bugetul. Probabil că, dacă i s-ar face, eventual, și o statuie în fața Ministerului Finanțelor, precum cea a grenadierului Mușat, din fața Gării Bușteni, că tot discutăm de bugetul apărării, ar reflecta eroismul cu care apără bugetul.
Totuși, aș vrea să-l întreb pe domnul secretar de stat dacă cunoaște datele privind deteriorarea siguranței trupelor aflate în Afganistan, inclusiv în sectorul românesc, și dacă dânsul își va asuma, din punct de vedere politic, eventualele pierderi pe care trupele române le vor avea în acest an din cauza faptului că trimitem oamenii fără a li se asigura și protecția necesară.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.