Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2009
procedural · respins
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Inițiativa legislativă urmărește transpunerea în practică a unei prevederi cuprinse în Tratatul privind Uniunea Europeană, potrivit căruia orice stat membru poate să încredințeze Curții de Justiție a Comunităților Europene posibilitatea ca, la cerere, să pronunțe hotărâri prin care interpretează și uniformizează aplicarea dreptului comunitar în domeniile specifice ale cooperării polițienești și judiciare numai în materie penală.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a propus două amendamente, cu care inițiatorul și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești au fost de acord.
În raport cu obiectul de reglementare, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Senatul este Cameră decizională, drept urmare, stimați colegi, vă supunem spre dezbatere și adoptare raportul de admitere, cu amendamente, împreună cu inițiativa legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.