Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 noiembrie 2009
procedural · respins
Vasile Nedelcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Aș vrea să fac o remarcă, prezentată și de domnul senator Urban, ca inițiator, rezultată și din expunerea de motive. Nu cred că cifra de afaceri este cea care dă cuantumul amenzii sau cea care ar trebui să-l dea, ci gravitatea faptelor. Din această cauză, cred că aceia care încalcă cu bună știință anumite reguli de bune practici în relația cu consumatorii ar trebui, într-adevăr, să aibă sancțiuni mult mai severe și, din această cauză, eu consider că trebuie introdusă infracțiunea, atunci când caracterul încălcării legii este de natură penală.
Eu, într-adevăr, cunosc și știm cu toții că sunt foarte mulți comercianți, foarte mulți producători, procesatori, care încalcă de foarte multe ori regulile acestea de bune practici, însă ele mai sunt stipulate și într-o altă lege, Legea comercializării produselor alimentare, votată în primăvară, dacă îmi amintesc bine, și exact aceleași articole erau prevăzute și acolo.
Eu, în principiu, sunt de acord cu această inițiativă legislativă, însă cred că trebuie promovată o altă inițiativă care să prevadă sancțiuni mult mai grave, mult mai dure pentru acești comercianți, retaileri care încalcă aceste reguli în relația cu consumatorii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.