Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat tacit
Viorel Oancea
secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Ministerul Apărării Naționale a înaintat acest Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2009 din necesitatea ca tehnica militară donată în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii și asistența tehnico-militară, care se află în depozitele vamale, să poată fi folosite, deoarece, în cadrul acestui parteneriat strategic, toate bunurile militare donate sunt scutite de TVA.
În cadrul regulilor Uniunii Europene scutirea de TVA înseamnă plata TVA-ului și, după aceea, restituirea acestui TVA după un anumit timp, tocmai pentru a ține evidența clară a TVA-ului respectiv. Din lipsa banilor, pe care îi dădeam, iar peste o lună îi primeam înapoi, am solicitat ca acest lucru să se amâne până în data de 31 octombrie 2010, când vom face această mică operațiune.
Acestea sunt niște simulatoare pentru fregatele T22 și pentru Sistemul SCOMAR, care este necesar pentru integrarea în Sistemul „Maritime Surveillance”.
Rugămintea noastră este ca militarii să poată beneficia de aceste simulatoare și să se poată antrena în vederea îndeplinirii misiunilor NATO.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.