Toader Mocanu

## **Domnul Toader Mocanu:**

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică se intitulează „Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – Pilon de politici de securitate și de apărare a României”.

Aniversarea, la începutul lunii aprilie a acestui an, a 60 de ani de la înființarea NATO și a cinci ani de la aderarea României la această Alianță este un bun prilej de a reflecta asupra provocărilor la adresa securității euroatlantice și asupra rolului țării noastre în această construcție.

Lumea în care trăim este o lume asaltată de amenințări fără precedent la adresa securității. Acestea includ o supraabundență de pericole aflate în evoluție continuă, printre care se numără terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă, statele problemă, criminalitatea organizată, amenințările cibernetice și multe altele.

În fața acestor pericole multiple nu poți să lupți singur împotriva tuturor, impunându-se ideea unei alianțe militare drept garant al securității colective.

În virtutea acestei securități, statele occidentale au renunțat acum 60 de ani la o parte a suveranității lor și au semnat la data de 4 iulie 1949 Tratatul de la Washington, care instituia un sistem de securitate comun, bazat pe un parteneriat între 12 țări.

Fundamentată pe valorile comune ale democrației, drepturilor omului și pe respectul legii, Alianța a urmărit încă de la începuturile ei să asigure, în principal, pacea în Europa. Astfel, Alianța nu numai că asigura apărarea membrilor săi, dar și contribuia la menținerea păcii și stabilității în această regiune.

Timp de aproape jumătate de secol, NATO a jucat un rol crucial în timpul Războiului Rece. Sfârșitul acestei perioade nu a adus însă sfârșitul amenințărilor, ci mai curând o difuziune a lor.

Treptat, NATO se transformă dintr-o alianță politicomilitară într-o comunitate de securitate. Astfel, în iulie 1990, șefii de stat și de guvern reuniți la Londra au făcut cea mai importantă declarație a NATO de la crearea sa: aceștia au propus guvernelor fostei Uniuni Sovietice și celor ale Europei Centrale și de Est să stabilească o relație normală cu NATO, bazată pe cooperare. Reprezentanții guvernelor acestor state au fost invitați la sediul Alianței de la Bruxelles, iar Secretarul General al NATO a fost la Moscova pentru a prezenta conducerii sovietice propunerile conținute în declarație.

Potrivit politicii de extindere a NATO, printr-un acord unanim, părțile pot invita la aderare oricare alt stat european capabil să urmeze principiile Tratatului și să contribuie la securitatea zonei euroatlantice. Mai mult, în noiembrie 2006 statele membre NATO s-au întâlnit, pentru prima dată în istorie, pe fostul teritoriu sovietic, la Riga. Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Serbia au fost invitate în acest parteneriat.

Treptat, calitatea de stat membru NATO a început să presupună racordarea la un set mult mai bogat de misiuni, pe cele mai diverse spații de pe glob. De aceea, și exigențele față de țările candidate au început să se multiplice. „Ușile