Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 noiembrie 2009
procedural · respins
Petre Daea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 30 noiembrie – 5 decembrie a.c.
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Bine face Guvernul, care este instituția ce se ocupă de administrarea treburilor țării, când spune că nu susține această propunere legislativă. Pledoaria comisiei este că, dincolo de orice interceptare sau interpretare sentimentală sau sentimentalistă a domeniului, putem să ne folosim de rațiunea juridică a actului normativ.
Mie îmi pare rău că stimatul coleg, care este aici unul dintre principalii inițiatori, pe care îl prețuiesc și a cărui pregătire a fost în majoritatea cazurilor probată în Senatul României, a pus în mișcare, în Senat, un act normativ care nu poate fi adoptat, chiar dacă am face referiri la tot felul de intervenții din partea acelora care se ocupă de grija față de animale.
Aici nu este vorba numai de câini, să ne înțelegem foarte bine. De aceea, comisia aduce în Senatul României un raport de respingere, adoptat în cadrul comisiei cu majoritate de voturi. Există o singură abținere, cea a domnului senator Pereș.
Legea este ordinară și suntem prima Cameră sesizată, „Camera de reflecție”, și vă rog să vă pronunțați asupra raportului de respingere pe care îl înaintează comisia de specialitate în plen.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.