Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 martie 2017
procedural · respins
Traian Băsescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Traian Băsescu:**
Vă mulțumesc, domnilor președinți.
Am luat cunoștință acum câteva minute de conținutul acestei declarații și, ca atare, aș vrea să subliniez doar câteva elemente.
În primul rând, consider că este o inițiativă greșită. Este ca și cum am vrea să votăm niște obligații și drepturi constituționale foarte clar precizate în Constituția României. Pentru ce ne trebuie o declarație ca să ne facem atribuțiunile?
Pe urmă, este un element... Și acum probabil o să mă înțelegeți, ca fost președinte, dar poate veți descoperi și un mecanism de gândire al omului de la Cotroceni, fie că a fost, fie că este.
Spre exemplu, în declarație se încearcă eliminarea președintelui din jocul politic, în baza art. 80 din Constituția României, care spune că: „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale...” ș.a.m.d.
Deci faptul că Președintele României reprezintă statul l-ar face inapt să fie în interiorul vieții politice, al declarațiilor politice, al atitudinilor, al pozițiilor.
Vreau să ne ducem la DEX, ca să corectăm eroarea. În DEX spune că: „statul este instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționarea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni, teritoriu și populația asupra căreia își exercită autoritatea”. Deci președintele, fiind reprezentantul statului, reprezintă și teritoriul, și oamenii, și societatea. Este definiția din DEX.
Tot în DEX este o definiție mai precisă: „Statul este teritoriul și populația asupra căreia își exercită autoritatea această organizație.” Deci o a doua definiție din DEX spune că „statul este teritoriul și populația”. Or, președintele, în calitate de reprezentant al statului, reprezintă și teritoriul, și populația.
La art. 61 din Constituție – și pe toate acestea le corelez cu elemente din declarație, pe care dumneavoastră probabil că o știți mult mai bine decât mine –, se spune așa: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare.”
Toți suntem de acord că este unica autoritate legiuitoare. Dar oare ce înseamnă suprem? Înseamnă unic? Greșit! Sunt și alte elemente ale societății care reprezintă poporul român, părți din poporul român. Sunt cei care ies în stradă, sunt ONG-uri, este Președintele României.
Este adevărat, Parlamentul este organul suprem, pentru că el face legi.
## Domnilor,
Avem probleme comportamentale și încercăm să le ascundem în spatele unei declarații pe care o consider neinspirată, că n-avem nevoie să ne atribuim noi ceea ce ne-a dat Constituția, pe de o parte. Pe de altă parte, nici exagerările din document nu sunt în regulă. Ne vor face criticabili.
Dar vă dau câteva exemple din comportamentul nostru.