Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2012
procedural · adoptat
Valentin Gigel Calcan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Valentin Gigel Calcan:**
Am văzut, domnule prim-ministru, în preambulul Programului de guvernare că ați stabilit cinci priorități esențiale.
Chiar l-am citit! Două din aceste cinci priorități esențiale eu cred că sunt extrem de importante. Una se referă la depolitizarea administrației publice, numirea prin sprijin politic numai a miniștrilor și a secretarilor de stat.
Domnule prim-ministru,
Săptămâna trecută, miercuri, 2 mai, ați declarat: „Secretarii de stat și prefecții vor fi schimbați, pentru că lucrează cu Guvernul și-l reprezintă”.
Aș vrea să vă spun, domnule prim-ministru, că, potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prefectul face parte din categoria înalților funcționari publici, este apolitic.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 341/2007, în legătură cu managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, „modificarea raporturilor de serviciu se poate face – scrie în hotărârea de guvern – pentru eficientizarea activităților autorităților și instituțiilor publice, în interes public, în interesul funcționarului public”, nu în interes politic, nu pentru că lucrează cu Guvernul și îl reprezintă.
De aceea, domnule prim-ministru, schimbarea prefecților ar însemna o încălcare încă din prima zi a Programului de guvernare. Este drept că această declarație a dumneavoastră este din data de 2 mai, deci mult mai înaintea datei de 4 mai, când a fost înaintat Parlamentului Programul de guvernare.
Și dacă vorbim de depolitizarea administrației publice și de managementul carierei funcționarului public, faptul că ați precizat că numirile politice se vor opri la nivelul secretarilor de stat asigură un confort profesional și funcționarilor publici la nivel județean, la nivelul șefilor instituțiilor deconcentrate, unde, în cele mai multe dintre ele, se află funcționari publici cu multiple examene de competență și cu calificative profesionale foarte bune. Aceștia nu trebuie să treacă prin emoțiile politice concretizate prin fel de fel de presiuni pentru schimbare.
Siguranța carierei funcționarului public sper să nu rămână doar o dorință a dumneavoastră, având în vedere zbaterile din teritoriu, unde încă de a doua zi de la trecerea moțiunii de cenzură, deja, pe fiecare post de conducere în deconcentrate erau câte doi sau trei posibili directori, câte unul din partea fiecărui partid, fie că vorbim de PSD, PNL sau PC.
A doua prioritate, domnule prim-ministru, eu o numesc pe cea care se referă la toleranță zero față de corupție și clientelism. În Programul dumneavoastră de guvernare se află pe ultimul loc, dar sper, cu sinceritate, că ordinea enumerării nu înseamnă neapărat ordinea importanței. Toleranță zero la corupție și clientelism înseamnă o garanție a drumului bun care trebuie urmat de România, înseamnă o garanție a oricărui investitor, înseamnă o garanție a oricărui antreprenor onest că poate avea acces liber într-o economie de piață liberă.