Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2008
other · adoptat
Valer Dorneanu
Discurs
## **Domnul Valer Dorneanu:**
## Domnule președinte,
Vă știu un om drept și corect. Știu că aveți și o anumită poziție, dar în virtutea faptului că aveți și caracter și sunteți și un om drept, cred că puteți să treceți peste o anumită logică a votului pe care PRM-ul o are.
Ați spus foarte bine, plecând de la ce s-a susținut aici, că nu există o contradicție între faptul că au fost prezenți un număr de trei sute și câți au fost de parlamentari care reprezentau cvorumul regulamentar, că nu există o contradicție între acest număr și rezultatul votului, admițând și dumneavoastră, cum e firesc, instituția neparticipării la vot.
Păi, dacă e așa, așa au gândit toți parlamentarii care au fost aici, iar o parte din ei, după aflarea rezultatului sau după exprimarea votului, au plecat. Ar fi nedrept acum să repetați la 15 minute apelul nominal. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva.
Pe de altă parte, în ceea ce privește numărarea corectă a voturilor, eu vă aduc aminte, stimate domnule președinte, că nici un lider de grup parlamentar nu a contestat numărătoarea. Și atunci, pe ce criteriu, după ce s-a anunțat votul, cineva vrea să repete votul?
Și încă o dată vă spun, ar fi incorect față de colegii noștri care au fost prezenți și au răspuns apelului dumneavoastră și au plecat după ce și-au exercitat votul, să-i întoarcem din drum sau să constatăm că n-au fost prezenți, deși au fost prezenți. Haideți să avem puterea asta a acceptării adevărului, așa cum a rezultat acesta, este un adevăr strict regulamentar și nu cred că este nevoie să mai repetăm votul sau să anunțăm alt rezultat decât cel care s-a consemnat.
## **Domnul Costache Mircea**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.