Valer Marian

## **Domnul Valer Marian:**

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Declarația mea politică este intitulată „Să nu-i uităm pe românii din Transcarpatia” și doresc să v-o prezint astăzi având în vedere că Președintele României va efectua o vizită oficială în Ucraina în cursul acestei săptămâni.

După 1990, România a început să manifeste preocupare pentru comunitățile de români din statele vecine, începând cu românii din Republica Moldova și continuând cu românii din Ucraina, din Bucovina de Nord și din Ținutul Herța, din Ungaria, respectiv din orașul Gyula și localitățile limitrofe, și din Serbia, respectiv din Banatul Sârbesc și de pe Valea Timocului.

Din păcate, în acești ani au fost uitați sau neglijați zeci de mii de români care trăiesc în regiunea Transcarpatia, din sud-vestul Ucrainei, situată în dreapta Tisei, în zona limitrofă a județelor Maramureș și Satu Mare din România.

În regiunea Transcarpatia s-au intersectat de-a lungul istoriei aproape toate semințiile Europei și, ca atare, aici conviețuiesc peste 100 de naționalități, minoritatea română fiind a doua ca mărime după cea maghiară.

Potrivit recensământului efectuat în 2001, în regiunea Transcarpatia au fost înregistrați peste 45.000 de români, dintre care 32.000 locuiesc într-o zonă compactă care a făcut parte din Maramureșul istoric.

Situată imediat în dreapta Tisei, această zonă compactă românească a intrat în 1920 în componența Cehoslovaciei, iar după Al Doilea Război Mondial, în componența URSS, în cadrul Republicii Socialiste Sovietice Ucraina.

În 1920, când a fost împărțit Maramureșul istoric, în dreapta Tisei au rămas circa 12.000 de români în patru comune.

În 2001, la primul recensământ efectuat în Ucraina după declararea independenței, după 80 de ani de izolare de patria-mamă, nu numai că nu au dispărut prin asimilare, dar numărul lor aproape că s-a triplat, declarându-se români 32.300 de locuitori în această zonă compactă, care conviețuiesc acum în șase comune: Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina, Strâmtura și Topcino.

Românii maramureșeni din dreapta Tisei se simt însă uitați sau neglijați de autoritățile din România. Ei se plâng că Ambasada din Ucraina nu întreține nicio legătură cu această zonă, iar la Consulatul General al României de la Cernăuți, unde se adresează cel mai frecvent pentru obținerea de vize pentru intrarea în România, li se spune adesea că sunt cetățeni ucraineni și li se recomandă să nu folosească cuvintele „patria-mamă” sau „patria istorică”.

Se mai plâng că nu a fost stabilită o colaborare cât de cât permanentă și consistentă nici cu Departamentul Românilor de Pretutindeni, nici cu Institutul Cultural Român.

Se plâng și că minoritarii români nu au drepturi egale cu populația ucraineană și că există o tendință de ucrainizare a școlilor românești, anul acesta dispunându-se, prin ordin al ministrului învățământului din Ucraina, ca obiectele de bază să fie studiate în limba ucraineană, ceea ce nu s-a întâmplat nici în sistemul totalitar sovietic.