Valer Marian

## **Domnul Valer Marian:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică este intitulată „Cine sunt cavalerii Apocalipsei învățământului românesc?”.

În ultimele două săptămâni, s-au găsit să critice Guvernul USL pe tema educației naționale și a deținătorilor acestui portofoliu tocmai groparii învățământului românesc: ex-premierul Emil Boc și foștii miniștri Daniel Funeriu și Cătălin Baba. Cu exact doi ani în urmă, majoritatea parlamentară PDL-UDMR-independenți adopta Proiectul Legii educației naționale, inițiat de Guvernul Boc IV, care a fost denumită, pe bună dreptate, „Legea educației antinaționale” și a fost catalogată drept o rușine națională.

Națiunea – și mai ales tineretul, viitorul său – trebuie să știe cine au fost artizanii Legii educației naționale și cavalerii Apocalipsei învățământului românesc.

I. Un prim-ministru autist și în materie de educație, și în materie de drept, este vorba de Emil Boc, profesor de drept constituțional la Facultatea de Științe Politice din Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în filozofie politică și veșnic doctorand în drept constituțional, șeful de guvern cu cel mai bogat palmares de ordonanțe și legi declarate neconstituționale – 14 –, care a participat la pritocirea Legii educației naționale, inclusiv ca ministru interimar al educației, după scoaterea PSD de la guvernare, în toamna anului 2009. Culmea ironiei, Emil Boc nu este recunoscut și acceptat ca profesor la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” și nu a reușit să-și ia de 15 ani doctoratul în drept constituțional, la care este înscris din anul 1997, la eminentul și exigentul profesor Ioan Deleanu. Premierul slugoi al președintelui-jucător Traian Băsescu a uitat cam repede cum plagia, ca fruntaș UTC-ist tânăr și neliniștit, cuvântările, tezele și indicațiile mult iubitului și mult stimatului conducător comunist Nicolae Ceaușescu.

II. Un ministru al educației rupt de realitățile românești, este vorba despre Daniel Funeriu, care a plecat din țară la vârsta de 17 ani, înainte de 1989, și a revenit după 20 de ani, lăudându-se în CV cu diplome obținute de pe la tot felul de ONG-uri străine, pe care le consideră instituții de învățământ superior, precum și cu titlul de expert științific în nanotehnologii; un ministru care nu a activat, respectiv nu a profesat în învățământul românesc, și care, prin titularizarea în fruntea Ministerului Educației, a obținut a doua și principala sa slujbă și funcție publică în România, după ce anterior a fost consilier al președintelui Traian Băsescu pe probleme de educație și vicepreședinte al Comisiei prezidențiale pentru educație; un ministru depășit de propriile ambiții, după cum l-a caracterizat colegul său de partid Cristian Preda, europarlamentar PDL și fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București; un ministru care a confundat cetățenia cu naționalitatea – a se vedea CV-ul în care a consemnat „Nationalité: română, franceză” – și care a pocit de mai multe ori limba română; un ministru care avea atâta simțire românească, încât nu și-a învățat propriul și unicul copil să vorbească limba paternă; un ministru care a promovat incompetența și impertinența, plagiatul și ultragiatul, isteria în Ministerul Educației.