Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2014
Informare · informare
Valerian Vreme
Discurs
## **Domnul Valerian Vreme:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,
Fiecare dintre dumneavoastră ați îndeplinit în viață funcții de responsabilitate sau chiar de demnitate publică până a ajunge în postura de deputat. În acest sens, eu nu vă pot spune noutăți. Dar pot și trebuie să fac anumite precizări.
Funcția de ministru este preponderent politică și apoi administrativă.
Eu nu am fost numit ministru la un minister nou-înființat. Ministerul Comunicațiilor avea departamente bine organizate, o structură funcțională și își desfășura activitatea în baza unor norme interne și republicane.
Eu îi creditez pe toți foștii mei colegi cu o mare încredere, bazată în primul rând pe experiența personală a celor care lucrează în minister, mulți dintre ei de peste 10 ani.
În ceea ce privește speța de față, ministerul a încheiat actul subsecvent 108/17 august 2011 la acordul-cadru de furnizare întocmit și aprobat în 2009. Documentele pe care le-am semnat au avut asistență juridică de specialitate din partea departamentului de profil. Au avut suportul tehnic de fundamentare al departamentelor specializate și toate avizele necesare pentru asemenea acțiune.
Pun o întrebare retorică: ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale, aveam toate avizele ce atestau temeinicia și legalitatea unui asemenea demers și
eu refuzam să semnez? Nu puteam oare atunci să săvârșesc un abuz în serviciu?
Niciodată nu m-am gândit și nici acum nu cred că am săvârșit vreo faptă nelegală, pentru că, repet, nu am făcut acest lucru de unul singur, ci am avut suportul de legalitate și temeinicia acelor cu obligații prin fișa postului în cadrul ministerului să facă aceste lucruri. Cu atât mai mult cu cât echipa care a elaborat actul subsecvent, în marea majoritate, a lucrat și la elaborarea HG nr. 460/2009 și a Contractului-cadru nr. 32/2009.
Aceste acte normative stau la baza contractului subsecvent, la care s-a adăugat și o notă pentru susținerea bugetară și să clarifice anumite responsabilități aprobate în Guvern în iunie 2011.
## Stimați colegi,
Nu vă cer astăzi clemență în sensul juridic al cuvântului, pentru că sunt sigur că oricare dintre noi poate fi convins că toate actele pe care le-a semnat până în prezent sunt legale, atât timp cât nu s-au săvârșit pe ascuns. Mai mult, comisia de negociere a lucrat pe acest contract câteva săptămâni și, repet, este compusă din oameni cu expertiză majoră.
Ca ministru, eu nu am avut întâlniri cu reprezentanții furnizorului. Eu am semnat toate documentele doar după ce am verificat că nu-mi lipsește semnătura niciunui reprezentant din cadrul ministerului, din departamente îndreptățite să poarte această răspundere.
În ceea ce privește afirmația că HG nr. 460/2009 nu a reglementat situația licențelor destinate unităților de învățământ, prezint integral textul art. 1 din această hotărâre – să mă scuzați.