Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2012
Declarații politice · retras
Valeriu Ștefan Zgonea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Bună dimineața!
Am să rog liderii grupurilor parlamentare să-și cheme colegii în sală pentru a începe ședința.
Am înțeles că s-au făcut cele peste 144 de semnături ca să putem să deschidem ședința, așa că o să rog colegii să intre în sală pentru a începe ședința.
Doamnelor și domnilor deputați,
Deschidem ședința de astăzi, 9 octombrie, a Camerei Deputaților.
Vă informez că, din totalul celor 306 deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 151, potrivit regulamentului majoritatea.
Începem dezbaterea moțiunii simple inițiate de acei 59 de deputați. Acum sunt 170 prezenți.
În legătură cu timpul alocat pentru dezbaterea acestei moțiuni, vă prezint următoarele propuneri ale Biroului permanent – o să vă rog frumos să vă pregătiți cartelele – și Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Moțiunea simplă va fi citită de către un distins coleg din partea Partidului Democrat Liberal.
Guvernului i se alocă un timp de 50 de minute pentru a-l epuiza la începutul și la încheierea dezbaterilor. Pentru dezbateri, luându-se în calcul câte zece secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat: PDL – 17 minute; PSD – 15 minute; PNL – 10 minute; UDMR – 3 minute; minorități naționale – 3 minute; Grupul parlamentar progresist – 2 minute; deputați independenți fără apartenență la un grup parlamentar – 2 minute.
Dacă sunt obiecții la aceste chestiuni?
Dacă nu, vă
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.