Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iulie 2012
Informare · informare
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Da, am aflat și noi că există o problemă cu sonorizarea, dar sper s-o rezolvăm în următoarele zile. ## MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 69/17.VII.2012
## Domnilor colegi,
Vă rog frumos să luați loc în bănci și să pregătiți cartelele pentru a începe ședința de astăzi. Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința în plenul de astăzi al Camerei Deputaților, în cadrul sesiunii extraordinare convocate în temeiul art. 115 alin. (5) și art. 66 alin. (2) din Constituția României, republicată, precum și al art. 31 alin. (1) lit. b) din Regulamentul Camerei Deputaților.
Din totalul celor 310 deputați, și-au înregistrat prezența în acest moment 211, sunt absenți 99, participă la alte acțiuni parlamentare 6.
Cvorumul legal pentru votul final este de 156.
Cvorumul legal este îndeplinit pentru deschiderea ședinței. Înainte de a începe dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi, dau citire scrisorilor domnilor deputați Dumitru Pardău și Iosif Veniamin Blaga.
Pentru domnul Pardău: „Subsemnatul Pardău Dumitru, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 35 – Suceava, Colegiul uninominal nr. 9, vă aduc la cunoștință faptul că, începând cu data de 5 iulie 2012, îmi dau demisia din Grupul parlamentar al PDL și vă comunic că îmi voi continua activitatea în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.